Ana Morodan renunță la bustul generos și nu se oprește aici! „Mamă, frate, câte am rezolvat eu cu sănii ăștia! Cred că o să fac și o … ”

Publicat: 23 mai 2022, 19:22 Autor: Dora Bazavan Vedete

Ana Morodan e o persoană sinceră, care vorbește mereu deschis! CIAO.RO a aflat de la ”Contesa digitală” că își dorește să arate țiplă, iar pentru asta se gândește serios să își micșoreze sânii și să facă, de ce nu, și o lipoabsorbție! Avem toate detaliile viitoarei transformări!

Reporter: Ana, arăți senzațional astăzi! Te-am auzit când ziceai că ai plecat în pijamale de acasă!

Păi iacă-tă-mă! Ce zici? Da, Am plecat în pijamale! În primul rând pentru că nu am mai fost pe acasă de o săptămână, am avut tot felul de conferințe, unde am fost speaker prin țară. A trebuit să vizitez și altă țară unde vrem să punem produsele unuia dintre businessurile mele și am fost super ocupată. Pe de altă parte, am o colecție vastă de pijamale și umblu în ele  când n-am chef să mă îmbrac și sunt și recunoscută pentru chestia asta, adică oamenii nu se mai șochează că Morodan vine în pijama, știi?

E vorba de mine, e vorba de personalitatea cuiva, înainte de orice!  Și eu port hainele până la urmă, nu ele mă poartă pe mine! Dacă vrei, mă pot îmbrăca în costum de pinguin și îți garantez că dacă intru undeva, dacă îmi activez carisma, tot la mine se vor uita!

Ținând cont de faptul că apari așa sexy, mereu, peste tot! Iubitul tău cum este, cum sunteți voi în intimitate?

Ăsta de acum? Ăsta de săptămâna asta (râde)? Nu are în general probleme!

„Partenerii mei de viață nu au probleme cu felul în care eu mă îmbrac”

Adică dacă ești la fel de extrovertită și în intimitate!

Nu, în intimitate sunt un om foarte calm și foarte cald, mi se spune! Pentru că știi cum e? Când ești un om care are atât de multă energie ca mine, nu are nimeni non-stop, la un moment dat acasă, mă strâng de energie, nu că să o dau la evenimente mondene ci ca să o țin atunci când trebuie să fiu speaker la conferințe și trebuie să îi învăț pe oameni social media!

Și atunci trebuie să fiu foarte argumentată! Iar 400 de oameni într-o sală, crede-mă că te sug de energie, foarte mult! Dar partenerii mei de viață nu au probleme cu felul în care eu mă îmbrac și nici nu ar putea să aibă probleme cu felul în care eu mă îmbrac, că i-aș scoate pe ușă afară, pe loc!

Cât de departe mergi tu cu imaginația?

Nu, nu nu, i-aș scoate pe ușă afară pe loc, n-am nicio problemă pentru  că  eu îmi aleg iubiți cărora le respect individualitatea și personalitatea și cărora le cer același lucru și îmi oferă asta. I love you my young people!

Ce operații estetice sunt pe lista Anei Morodan

Tu ai fost avocat specializat pe divorțuri! Și din cauza asta spuneai că nu te vezi căsătorită niciodată!

Da! No, no ever! Te sun eu când mergem la sfatul popular! Dar mi-e că ieșim amândouă la pensie…

Am auzit că vrei să îți faci o micșorare de sâni!

Da! O să fac asta cred că destul de curând. Am o problemă că un pic m-am îngrășat în ultima vreme foarte mult! Nu știu de ce, cred că am mâncat iar pe bază de stres sau pur și simplu îmi place să mănânc. Mai trebuie să slăbesc câteva kilograme și da, o să îmi fac micșorare de sâni pentru că la vârsta mea nu mai pot, coloana mea nu mai poate sta dreaptă, știi.

Sânii sunt foarte grei și o trag în jos și nu mai poate sta dreaptă și atunci e o problemă medicală. Dar în același timp am fost jumătate de viață cu sânii mari, a fost superb! Nu am stat în viața mea la o coadă! Splendid! Dar vreau să văd și cum e cu sânii mici, adică cum e să porți o rochie fără bretele, fără să îți  prinzi aici scoci.

În afară de această intervenție îți mai dorești  să schimbi altceva la tine vara asta?

Cred că o să fac și o lipoabsorbție pentru că provin  dintr-o familie de femei care pun foarte mult pe burtă, dar nu despre asta este vorba și despre faptul că am nevoie de grăsimea mea să o injectez în anumite articulații cu care am probleme. Asta e o  glumă, adică nu e o glumă,  dar e real, dar sinceră să fiu eu abia aștept să fac și lipoabsorbția ca să nu se mai pună în veci pe burtă.

Ana Morodan: „Mamă, frate, câte am rezolvat eu cu sănii ăștia!”

Știi ce cred! Că suntem într-un punct al evoluției în care dacă poți să beneficiezi de anumite  ajustări la tine, să le faci! Asta nu înseamnă că după ce o să fac asta o să mănânc la fel de mult pentru că îmi doresc de foarte mult timp să mănânc sănătos și cred că am ajuns la vârsta în care îmi dau seama că vitalitatea nu se mai regenerează ca la 20 de ani și atunci îmi dau seama că  trebuie să o ajut cu tot felul de salate de ton, că mănânc de 2 săptămâni…

Vrei să ajungi la o anumită greutate?

Nu! Mi-aș dori să fiu ca și cum am fost acum 2 ani la 43 de  kilograme. Deși toată lumea mi-a zis că arăt bolnăvicios, dar  eram perfect sănătoasă! Pentru că alea sunt  kilogramele mele pe care le-am avut toată viața și în general, repet, eu provin dintr-o familie cu femei slabe dar  acuma sincer nu o să mor,  eu mă simt super bine, sincer, cu mine!

Și operația la sâni  mi-o doresc pentru că știu că e o problemă medicală dar în același timp  mă gândesc „Mamă, frate, câte am rezolvat eu cu sănii ăștia! Nu am stat la coadă niciodată, în puii mei! A fost așa o chestie, de mi se deschidea ușa mai simpatic la restaurant. Dar acum o-m vedea și cu sânii. Chiar nu cred că  felul în care arată cineva îi definește aura sau sexualitatea sau carisma.

Iar pentru mine primul lucru pe care îl am și l-am avut în viață și mă bucur și îi  mulțumesc lui Dumnezeu, este o carismă exraordinară! Repet, cred că și în costum de pinguin dacă mă duc undeva  și-mi dau drumul la carismă, s-a terminat!

Câți bani câștigă Ana Morodan din online

Ce îți mai dorești tu pentru tine? Dacă se termină la un moment dat cu partea asta de influenceri, știu că ai avut mai multe joburi și că te-ai descurcat întotdeauna.  Care ar fi următorul nivel?

Eu deja  am mai multe businessuri care nu țin de partea de online, nu țin de partea de influenceri, unele țin de partea de internet, unele nu. După calculele mele pot să stau cel puțin 3 zile muncitoare acasă și să nu fac nimic deja  de acum.

Nu îmi fac probleme pentru asta, nu îmi fac probleme nici dacă s-ar întâmpla un război pentru că  mi-a zis fengshuista ca sunt șobolan de lemn în zodiacul chinezesc și  că eu o să mă descurc oricum, oriunde, ceea ce cred că așa se va întâmpla pentru că așa am fost toată viață mea.  Pe mine nu prea mă pui jos, nu ai cum! Că nu stau jos nici de-a dracului!

Putem să spunem cam câți bani face Morodan pe lună?

Nu! Nu vorbesc niciodată despre asta, nu pentru că am ceva de ascuns,  toată lumea poate verifica, taxele mele sunt plătite la zi. Mi se pare vulgar pentru o femeie să vorbească de bani, nu fac asta. Dar pot să spun că trăiesc mulțumitor, e ok! Am diamante, e ok, suntem bine!

Cum arătă un meniu de-al tău? Numai cu salate?

Îți dai seama că mănânc tot felul de nebunii, tot felul de fripturi și salate și de junkfood și absolut tot, adică am un  meniu destul de variat dar acum pentru că vreau să fac un fel de cleasing, mănânc mai mult salate.

 

 

 

Publicat: 23 mai 2022, 19:22 Autor: Dora Bazavan Vedete
Dora Bazavan...
Pe aceeași temă