Cătălin Măruță este unul dintre cei mai urmăriți prezentatori de televiziune din România, având ani la rând o audiență ridicată.
Soțul Andrei Măruță a depănat amintiri din copilărie. Spre exemplu, tu te-ai fi gândit vreodată ce faci Cătălin Măruță, atunci când părinții plecau de acasă? Prezentatorul TV a povestit, scrie Cancan.
Astfel că, atunci când Cătălin Măruță rămânea singur acasă, el povestește că îi plăcea să dea petreceri alături de prieteni, iubindu-i să fie sufletul petrecerii.
”Acum trăim vremuri mult mai bune, în care poți studia orice, în țară sau în străinătate. Noi ne-am îndreptat spre domeniile în care se putea, chiar dacă simțeam că avem abilități în zona de comunicare, de producere de conținut. Eu mi-am dat seama că îmi place să lucrez cu oamenii, să fiu în mijlocul unui eveniment, să pun muzică și să fac atmosferă de pe vremea când eram elev și făceam petreceri în apartamente, când părinții nu erau acasă. Am fost DJ la radio, iar apoi m-a cucerit televiziunea”, a declarat Cătălin.
De asemenea, Cătălin Măruță a mai povestit despre vremea când lucra la TVR: ”A fost o perioadă extraordinară, am avut o echipă de care sunt încă foarte atașat, și am făcut lucruri în premieră, depășind audiența medie a postului. Era o emisiune foarte vie, cu o energie incredibilă, provocam artiștii să fie foarte sinceri și foarte buni, să se ridice la standarde înalte, fără playback, fără întrebări pregătite înainte. Nu este diferit faptul că și acum, în emisiunea mea, cer de la invitații mei autenticitate, dar eram noi mai tineri, la început de drum, iar formatul era mai liber, îmi permitea să improvizez foarte mult”.