Am fost acasă la Anca Pandrea! Cum arată celebra actriță, după un an de izolare. Locuința ei este plină de tablouri cu Iurie Darie!

Acasă la Anca Pandrea. Îndrăgita actriță în vârstă de 75 de ani ne-a oferit un interviu exclusiv, emoționant, la 8 ani de la moartea lui Iurie Darie, dar și după un an în care a ieșit din curte doar de 3-4 ori cât să meargă la medic sau să plimbe câinele în fața casei.

Deși am crezut că ne vom lovi de un refuz categoric, Anca Pandrea a răspuns afirmativ la dorința noastră de a realiza un interviu video acasă la ea. Actrița a făcut o excepție și ne-a primit în casă.

Am sunat la poartă, a apărut la geamul casei, după care a venit spre poartă să ne descuie. Îmbrăcată gros, și cu un capot de casă pufos, cu o mască de protecție “la modă”, pe care scria “Nu se vede, dar ți-am zâmbit”, cu ochii fardați, Anca Pandrea ne-a poftit în curte, însoțită de cățelușa ei jucăușă. La intrarea în casă însă, am avut parte de un adevărat “ritual”. A scos sticla cu pulverizator plină cu spirt și ne-a rugat să închidem ochii să nu ne intre substanță. Ne-a pulverizat bine din cap până-n picioare, rugându-ne să facem și piruete ca să ne “pulverizeze” și pe spate, pe haine. Mai apoi ne-a invitat în casă, în cuibușorul ei unde… oriunde priveai… îl vedeai pe Iurie Darie.

Actrița a umplut pereții din cameră, din dormitor, bucătărie, hol, uși, cu tablouri cu Iura, cu ei doi, cu premiile pe care regretatul actor le-a avut de-a lungul carierei. Ne-am așezat la masă, la distanță, desigur, ne-a servit cu cafea, apă și fructe, și-a luat și ea cana cu ceai, inscripționată cu imagini cu ea și Iurie Darie, și ne-am apucat să stăm de vorbă… Ce am vorbit, vedeți mai jos în interviul pe care ni l-a acordat.

De asemenea, Anca Pandrea ne-a arătat și desenele făcute de Iurie Darie pe care ea le-a înrămat, dar și sandalele lui preferate pe care le-a agățat de șifonier ca obiect decorativ.

Reporter: Ați slăbit. Ați ținut vreo cură sau ați slăbit din cauza problemelor de sănătate?

Anca Pandrea: “Am insuficiență cardiacă și insuficiență pulmonară de gradul 3. Nu ies”

Anca Pandrea: Nu, nu am ținut dietă. Cura pandemiei.

Reporter: Cum sunteți cu sănătatea? În presă au mai apărut materiale că ați avut ceva probleme de sănătate.

Anca Pandrea: Am insuficiență cardiacă și insuficiență pulmonară de gradul 3 și… mai sunt destule. Gastrita… dar acestea sunt principalele. Și de aceea nu ies. Când e mai călduț, mai ies în curte, mai smulg ceva, mai pun ceva (în grădină – n.r.). Dar în general nu ies și nici nu primesc pe nimeni. Am prietene care îmi spun “Eu aș veni, dar Ferească Dumnezeu, vin cu autobuzul, cu taxiul…” Cu taxiul nu știi cine a fost înainte, e mai rău ca în autobuz… Și atunci îmi spune “Mai bine vorbim la telefon până ne mai liniștim cu pandemia”.

Având aceste probleme, cât pot nu ies. Nu ies deloc, n-am ce să fac. Vine Ilinca și Dana, cea care a fost ea draguță data trecută și mi-a făcut ea parastasul lui Iura. Este un om care are un băiat de 25 de ani, o fetiță de 13 ani, deci nu este liber. Are serviciu.

Anca Pandrea: “Am ieșit de 4-5 ori din casă în decursul unui an”

Reporter: Să înțeleg că dumneavoastră nu ați mai ieșit din casă de la începutul pandemiei, de acum un an?

Anca Pandrea: Am ieșit la doctorul de familie, mi-am luat rețeta. Și am mai ieșit, când era mai cald, cu cățelul pe străduță, în fața casei.

Reporter: Adică ați ieșit de 4-5 ori în decursul unui an?

Anca Pandrea: Da.

Reporter: M-a impresionat foarte tare parastasul pe care l-ați făcut recent pentru Iura. Ați pregătit toate pachetele și nu ați fost la cimitir. Este adevărat că doamna care a fost la cimitir cu pachetele, v-a trimis video, poze, a sunat pe video ca să vedeți slujba la mormânt?

Anca Pandrea: Da, Da. Dana a fost la cimitir. A filmat “Ex”-ul ei, adică soțul ei. Sunt împreună, dar sunt divorțați. A filmat tot la Iura, la biserică…

Reporter: Aveți prieteni care vă ajută și au fost și sunt lângă dumneavostră.

Anca Pandrea: Da, tot timpul. Nu că am selectat… s-au selectat singuri.

Reporter: S-au selectat acum, cu pandemia, sau în decursul anilor, sau după ce s-a stins Iura?

Anca Pandrea: Cu pandemia, cu puțin înainte. Erau puțin cam mulți, și ușor – ușor, fără să ne dăm seama, ne-am văzut mult mai rar. Și am zis “stai, că așa e mai bine. Au rămas prieteni pe care poți să te bazezi”

Reporter: Vă ajută, vă fac cumpărăturile…

Anca Pandrea: Da. Mă ajută Ilinca, Dana Ionescu, cea care a făcut și parastasul. Chiar ziceam că pe 14 martie, duminică, e ziua lui Iura, voiam să mergem la Iura. Eu, Dana și “Ex”-ul. Comandăm tort și șampanie. Îmi amintesc când a făcut 80 de ani, i-am comandat un tort mare, mare. Era surpriză, el a aflat cu o zi înainte că i-am aranjat ziua. Și i-am invitat 80 de oameni, au fost 100 și ceva. Comandasem meniu, tot. Am ținut această tradiție. De ziua lui, comandam 2 torturi care îi plăceau, unul rămânea acasă cu șampanie, și cealălalt mergea cu șampanie la Iura. Și acolo desfăceam șampania, mâncam un tort împreună cu Iura, glumeam, vorbeam, veneam acasă, casa plină, se cânta, se vorbea.

Eu consider că pe 14 martie puiul meu s-a născut. Deci eu nu-l condamn la moarte, el a plecat în noiembrie. Pe 14 martie el a înflorit, s-a născut, deci eu trebuie să-i fac o bucurie. Fiind pandemia, nu pot să-i fac această bucurie. Voiam  să fac cu Dana și cu ex-ul, acum pe 14, să mergem la Iura cu tort și șampanie, atât, noi 3 și cu Iura 4, și apoi să venim acasă. Dar dacă este așa timpul, frig și ninsoare, nu pot. Doctorul pneumolog mi-a spus: “Doamna Pandrea, să nu cumva să răciți”. La căldură mare, vara, nu am voie să ies, nici să stau în hamac în curte. Mi-a spus că sunt un om foarte bolnav și că nu-mi dau seama. Și atunci degeaba mă dau eu tare sculă de basculă… trebuie să fiu atentă.

Zilnic, mă trezesc, îmi iau pastilele, mă rog la Doamne-Doamne, îi dau cățelușei să mănânce.

Cu ea mă cert. Îi zic “Ești așa cuminte, n-am cu cine să mă cert, măcar să mă cert cu tine”.

Cum îl visează Anca Pandrea pe Iurie Darie?

Reporter: Văd foarte multe tablouri cu Iura, peste tot, pe pereți, pe uși…

Anca Pandrea: Și la bucătărie, și la cameră, și în dormitor. Și în piept.

Reporter: Îl visați des?

Anca Pandrea: “Vorbesc cu Iura. Mă trezesc noaptea. De la ora 24.00 la ora 04.00 se deschide Cerul”

Anca Pandrea: Nu.

Reporter: Dar când l-ați visat v-a transmis ceva?

Anca Pandrea: Nu-mi transmite când îl visez. Este în funcție de fizionomia lui, dacă e bucuros, dacă e supărat, dacă e trist. Eu, cu tabloul acela, cu candela permanentă, acolo vorbesc. Cu tabloul acela vorbesc. Și prietenii mă întreabă “Ce face Iurișcuță?” Și zic “Astăzi e vesel”. Câteodată e trist. Și într-adevăr, când nu m-am simțit bine, avea o tristețe în ochi. Eu vorbesc cu Iura. Mă trezesc noaptea. De la ora 24.00 la ora 04.00 se deschide Cerul, așa se spune, și poți lua legătura cu ei. Și vorbesc cu el, el îmi răspunde mental.

Reporter: Mai aveți lucruri de-ale lui, haine. Le purtați?

Anca Pandrea: Am dat un costum și l-a făcut pe măsura mea, la croitorie. Spre rușinea mea, mai are 2 costume pe care le-am dus să le facă pe măsura mea și n-am ajuns să le iau.

Când s-a cuplat cu Anca Pandrea, Iurie Darie a intrat în casă pe geam

Reporter: La cimitir este cineva care se ocupă de loc?

Anca Pandrea: Este marmură, nu e pământ. Îi făceam din jardinieră o cruce cu flori, primăvara până toamna târziu. Dar anul trecut n-am reușit să fac, și nici anul ăsta. Nu am reușit pentru că nu pot să merg. Mi-e frică.

Reporter: Ce amintiri frumoase, de neuitat, aveți cu el?

Anca Pandrea: Cum ne-am cuplat. I-am spus că îl invit la o cafea. Eu îi căutam iubită, îi făceam cunoștință ba cu o profesoară de franceză, ba cu o arhitectă… și într-o zi i-am spus că-l invit la o cafea. Fără niciun gând, te rog să mă crezi. Mi-a zis că vine. Apoi îi dau telefon și îi spun că e o prietenă de la Craiova la mine și să nu mai vină că ea a plecat cu cheia de la mine, de la ușă. Casa are aproape 200 de ani e de la bunica mea. I-am zis să nu mai vină că n-are cum să intre. Și am sărit pe geam, m-am dus la doi bărbați de pe stradă, i-am întrebat dacă vor o navetă de bere, nu bomboane, să descuie. Și mi-am dat seama, dacă eu am sărit pe geam, de ce să nu sară și Iura? Și l-am sunat: “Iura, poți să vii, te aștept în stație la Perla. Dar să știi că intri pe geam”. “Bine, intru pe geam”. Și m-am dus în stație, l-am așteptat, am intrat eu pe geam, a intrat și Iura, m-a trântit și de atunci am rămas împreună toată viața.

Reporter: Cu casa ce faceți? V-ați gândit?

Anca Pandrea: Nu știu, nu vreau să comentez. Pensia și casa nu le comentez. Ce pensie am, știu doar eu și Iura. E treaba mea și a lui. Și când eram împreună, și era fizic, tot așa, nici eu, nici el nu comentam. Mi se pare absurd. Dacă dau suma, apoi… “vai, săraca, nu aveți de medicamente”. Am 3 pungi mari cu medicamente, dar asta nu înseamnă că trebuie să mă plâng. Dacă mă plâng rezolv ceva? Nu! Și sunt sigură că l-aș supăra pe Iura de nu se poate.

Reporter: Cum arată o zi din viața dumneavoastră? Ce faceți de dimineața până seara?

Anca Pandrea: Păi hai să vedem care zi e mai haioasă (râde – n.r.). Indiferent la ce oră mă culc, mă trezesc la 8.15, poate să fie orice. Și asta pentru că veneam de la teatru pe la 23.30, beam o gură de vodcuță cu un cub de gheață, vorbeam cu prietenele la telefon până pe la 1.00 noaptea, apoi mă demachiam, făceam un duș și apoi mă băgam în pat. Și dimineață, la 8.45 eram pe bicicletă și la 9.30 eram la teatru.

Și acum am rămas tot cu programul matinal. Pot să iau și somnifer și tot la 8.15 mă trezesc. Am mers cu bicicleta ani buni, 37 de ani numai pe bicicletă. Și dacă ningea, nu dacă era depusă zăpada, dar dacă ningea, eram tot pe bicicletă, Mița Biciclista. Deci mă trezesc la 8.15, mai lenevesc puțin și zic “hai, încearcă să mai dormi”, “hai, fii o doamnă să dormi până la 10.00”, “hai că n-ai nicio treabă, dar poate ștergi praful astăzi”. Până la urmă mă dau jos că mă enervez. Mă spăl pe ochișori, îmi fac rugăciunea, mă rog la Doamne-Doamne, apoi îi dau bobiței cățelușei, apoi mănânc, dacă mănânc, îmi iau pumnul de medicamente, apoi zic că bag aspiratorul… mai stau, la televizor, vorbesc la telefon, stau pe Facebook. Apoi mă gândesc ce să mai fac… să mănânc. Asta cu mâncarea n-o prea am. Și așa nu eram mâncăcioasă și nu-mi plăcea să gătesc. Găteam pentru Iura. Întrebam, mă uitam în cartea de bucate. Îl întrebam la masă “cum e?”. Și zicea “e bună”. Și eu îi ziceam “Hai, măi, Iura că n-are niciun gust, mănânc și eu” – “Nu, măi, Ancuța, e bună”. (râde – n.r.).

Gătesc, dar după aceea se strică. Nu am plăcerea de a găti. Surorii mele îi place să gătească, de când era mică. Eu eram pe maidan “găteam” mingea, sora mea era lângă bunica, gătea, învăța. Eu nu.

Anca Pandrea sărbătorește ziua lui Iurie Darie cu tort și șampanie

Reporter: Ce faceți anul acesta, pe 14 martie, dacă nu puteți să mergeți la cimitir?

Anca Pandrea: Stau acasă, fac acasă. Îmi pun două măști și merg și îi cumpăr un tortuleț sau niște prăjituri, o șampanie și pun 2 pahare, 2 farfurii, pentru amândoi.

Reporter: V-ați gândit vreodată să vă refaceți viața? Au fost bărbați care au încercat să se apropie de dumneavoastră?

Anca Pandrea: “Nu există să-mi refac viața”

Anca Pandrea: Da, au fost persoane care au încercat, dar nu este cazul. Eu pot să-mi refac viața decât cu Iura. Numai cu Iura pot să-mi refac viața. Altfel nu se poate, sub nicio formă. Cred că… așa… de azvârlit… acum… numai să-mi zică cineva, numai să îndrăznească cineva să-mi propună… nu există.

Cine spune “A, că e nebună. Că vorbește cu Iurie Darie, că nu știu ce”… eu, pe acei oameni îi deplâng. Mi-e milă de ei pentru că ei n-au avut puterea să iubească. Și atunci ei nu știu ce înseamnă dragostea. Eu și acum, când fac un cadou mă bucur mai mult decât când primesc. Iar cadoul pe care mi l-a dat Dumnezeu, pe Iura al meu, pentru asta îi mulțumesc lui Dumnezeu și o să îi mulțumesc cât am zile pe pământ și dincolo. Deci, oamenii care n-au puterea să iubească, acei oameni sunt de plâns. Ce-i mai frumos decât să poți să iubești. Nu iubești 2 ani și apoi te desparți, nu mai iubești. În clipa în care iubești, iubești și atât. Nu știi altceva.

Reporter: Dar a îndrăznit vreodată cineva să se apropie mai mult de dumneavoastră?

Anca Pandrea: Aa, pe stradă, când plimb câinele, mi-au mai spus. “Doamnă, și eu sunt singur”. Și eu “Foarte bine. Să fii sănătos”. Acum s-au învățat că nu e cazul.

Reporter: Vă e dor de scenă, de teatru, de public?

Anca Pandrea: Mi-e dor, dar nu știu… parcă este altfel conceput, poate că nu mai înțeleg eu. Nu mai este aceeași dragoste de scenă, este “să apară, să joace”. Nu mai e dragostea de scândura aia de cum te-ai urcat pe scenă, te ia cu călduri și-ți bate inima. Deci da, mi-e dor. Dar relațiile dintre colegi nu mai sunt aceleași. Relații sunt numai pe bani, interes, bârfă. E adevărat că bârfa a existat întotdeauna în lume, chiar să nu bârfești, te plictisești. Veneam de la magazin și îi povesteam lui Iura… și apoi îl intrebam “ce părere ai?” Și el “Nu mă interesează”. “Ei, nu te interesează, dar ai ascultat!”

Anca Pandrea s-ar întoarce pe scenă

După ce ne-am pensionat, am avut înființat un teatru particular, se numea “Teatrul incomod”. (…) Și la prima reprezentație, aveam banner mare cu titlul piesei, “C***e politice”. Și înainte de spectacol, când să ajungem la sală, nu mai vedem bannerul mare cu numele piesei. Întreb ce s-a întâmplat. Și-mi spun oamenii că la prânz a fost ședință mare cu Ion Iliescu și acolo scria mare numele piesei (râde – n.r.). și l-au dat jos. Eu îl respect pe Ion Iliescu, fostul Președinte. Toți greșim. Era omul care a iubit arta, a iubit cultura. (…). Din punct de vedere al artei, el prețuia și ajuta artiștii. Eu nu pot decât să-l respect pentru acest lucru.

Reporter: Dacă vi s-ar propune să vă reluați activitatea, sa reveniți pe scenă, într-o piesă, ați accepta?

Anca Pandrea: Da, normal.