Alt județ intră în scenariul roșu! Restaurantele, localurile și cluburile se închid

Publicat: 03 nov. 2020, 15:11 Autor: Andreea Voicu Arhiva

În ultimele 24 de ore, România a înregistrat un nou record negativ: peste 7000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, peste 100 de persoane au decedat, iar la ATI, numărul pacienților se apropie de 1000.

O altă localitate intră în scenariul roșu. Este vorba despre Municipiul Satu Mare, iar anunțul a fost făcut chiar de Instituția Prefectului Satu Mare. Incidența a sărit de 3 la mia de locuitori, arată Adevărul. Chiar dacă la început au fost confirmate puține cazuri în județul Satu Mare, recent numărul de persoane infectate a început să crească alarmant. Astfel că, reprezentanții au decis ca județul să fie pus sub scenariul roșu.

Restaurantele, localurile, cluburile, activitatea cu publicul a operatorilor economici va fi interzisă, dar și cafenelele și sălile de jocuri nu vor mai avea dreptul de a primi clienți la mese sau înăuntru. De asemenea, purtarea măștii de protecție devine obligatorie, pentru a limita răspândirea noului coronavirus. Aceste măsuri intră în vigoare începând cu data de 4 noiembrie 2020. De asemenea, și unitățile de învățământ intră în scenariul roșu, cursurile având loc virtual. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară exclusiv în exteriorul lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară şi distanţare socială.

În ultimele 24 de ore, România a înregistrat un nou record: 7.733 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore au fost raportate 7.733 de cazuri noi de COVID-19, un record al infecțiilor cu coronavirus de la începutul pandemiei. Alți 120 de români au murit după ce s-au infectat cu virusul Sars-Cov-2.

În intervalul 02.11.2020 (10:00) – 03.11.2020 (10:00) au fost raportate 120 decese (70 bărbați și 50 femei). În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.897. Dintre acestea, 974 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.305.309  teste. Dintre acestea, 30.336 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.698 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.638 la cerere.

Sursă foto: Pixabay

Publicat: 03 nov. 2020, 15:11 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă