Alina Sorescu şi-a deschis sufletul în cadrul unui interviu recent şi a vorbit despre perioada grea pe care o traverează după divorţul de tatăl fiicelor sale. Deşi nu şi-a revenit complet, artista încearcă să lase trecutul în urmă şi să îşi continue viaţa.
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au anunțat anul trecut că pun punct căsniciei lor care dura de 12 ani. Cele care au avut cel mai mult de suferit sunt fetiţele cuplului care acum se împart între cei doi părinţi. Cântăreaţa nu a dorit să vorbească despre cele întâmplate, însă în ultima perioadă s-a deschis din ce în ce mai mult în faţa celor care o urmăresc.
Artista spune că i-a fost foarte frică la început de ceea ce vor spune oamenii, însă şi-a dat seama că atât femeile cât şi bărbaţii rezonează cu problemele ei.
„Eu personal am trecut și trec în continuare printr-o situație delicată, cu care foarte multe femei au rezonat, s-au regăsit și iată că nu sunt singura care trece printr-o astfel de situație. Îmi scriu și bărbați care își exprimă opinia față de situația mea și asta m-a ajutat, deși o să-ți recunosc că la început îmi era cumva teamă.
În momentul în care ești o persoană publică, ești expus, ca oricine să-ți poată comenta orice, în momentul în care în viața ta personală se întâmplă o schimbare, așa cum s-a întâmplat în cazul meu, iată că trăiești dramele din viața personală public că nu poți să fii persoană publică doar atunci când îți e bine, ești și la bine și la rău”, a spus Alina Sorescu, în cadrul emisiunii Play It.
„Mă gândeam cum va fi, cum o să duc toată presiunea asta, pentru că un divorț nu e un eveniment pe care o persoană publică îl trăiește doar la ea acasă și atât, prin prisma meserie este expus și e mai greu de dus, dar am primit atâta solidaritate și atâta susținere din partea celor care mă urmăresc, încât m-a ajutat foarte mult să citesc mesajele celor ce îmi scriau. Mi-a dat putere, mi-am dat seama că oamenii știu cine sunt, că mă apreciază, că mă încurajează și că merg în direcția bună”, a mai spus Alina Sorescu.
În urmă cu doar câteva săptămâni, Alina Sorescu i-a organizat fiicei sale, Carolina, care a împlinit 10 ani, o mega petrecere, la un loc de joacă din Capitală. Invitat a fost, bineînțeles, și Alexandru Ciucu. Designerul s-a pregătit temeinic și a pozat două buchete de flori pentru cele două fetițe pe care le are cu Alina Sorescu. Surpriza a venit, însă, atunci când a dezvăluit și un al treilea buchet de flori. Care îi era destinat artistei!
Designerul a mărturisit că i-a oferit buchetul de flori Alinei Sorescu „în semn de prețuire”.
Deși fanii au sperat la sperat o împăcare, realitatea este cu totul alta între cei doi soți, aflați de doi ani în proces de divorț. Alina Sorescu dă de pământ cu tatăl fetițelor sale. Potrivit acesteia, gestul făcut de Alexandru Ciucu a fost superficial, de fațadă. Asta pentru că atunci când se întâlnesc singuri, designerul nici măcar nu o salută.
„Este doar pentru imaginea lui publică, realitatea este total diferită. Mă abțin să spun mai multe, dar de exemplu, când ne întâlnim noi doi nu mă salută”, a declarat Alina Sorescu, pentru Click!, după petrecerea de sâmbătă, organizată la aniversarea fiicei lor.
Sursă foto: social media