Alina Pușcaș și-a botezat fetița în secret! Micuța Iris are 10 luni

Publicat: 16 iun. 2020, 08:42 Autor: G. M. Vedete

Alina Pușcaș și-a botezat fetița în secret, în weekend-ul ce tocmai a trecut! Vedeta Antena 1 a organizat, împreună cu soțul ei, Mihai, ceremonia de creștinare a micuței lor Iris.

Cei doi părinți au amânat botezul fetiței din cauza pandemiei și a regulilor stricte, astfel că Iris a împlinit 10 luni și nu era încă scăldată în cristelniță.

Nu au putut organiza o petrecere așa cum și-au dorit, alături de mulți invitați, astfel că au optat pentru varianta permisă, și anume, la slujbă au luat parte doar membrii familiei și un cuplu foarte apropiat lor. Chiar dacă a fost un eveniment restrâns la care au participat doar membrii familiei, Alina Pușcaș și Mihai s-au aranjat, și-au pregătit ținutele și au făcut ca toate pregătirile să fie ca la carte.

Alina Pușcaș și-a botezat fetița la 10 luni

Cristelnița în care a fost scăldată Iris a fost decorată cu flori mari, naturale, iar “invitații”, în frunte cu părinții, s-au îmbrăcat la patru ace.

Alina Pușcaș ar fi vrut, se pare, ca botezul lui Iris să fie “secret”, așa că nu le-a dezvăluit tuturor apropiaților detalii despre eveniment, sau prietenilor. Duminică însă, pe seară, după botez, vedeta tv a “scăpat” câteva imagini pe unul din conturile ei de socializare, pentru a împărtăși cu fanii bucuria pe care a trăit-o.

Alina Pușcaș și Mihai mai au împreună doi copii, o fetiță și un băiat.

Capturi: Instagram Alina Pușcaș

Publicat: 16 iun. 2020, 08:42 Autor: G. M. Vedete
Autor: G. M.
Este redactor online pe zona Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN....
Pe aceeași temă