Veste tristă pentru Alina Pușcaș! Prezentatoarea este extrem de dezamăgită

Publicat: 29 nov. 2019, 19:17 Autor: Simona Vedete

Alina Pușcaș și soțul ei, Mihai Stoenescu, aveau totul planificat pentru a petrece vacanța de Revelion în Miami, însă totul a fost anulat în ultima secundă.

Prezentatoarea emisiunii „Te cunosc de undeva”, transmisă de Antena 1, era extrem de entuziasmată de ideea de a petrece Revelionul în America, astfel că, împreună cu soțul ei, au plănuit să decoleze spre Miami pe final de an, cei trei copii urmând să fie lăsați în grija bunicilor și a bonei.

„Suntem în plop, pentru că aveam niște gânduri năstrușnice să plecăm imediat după Crăciun. Am fi vrut să plecăm în Miami, pentru că nu am fost nici eu, nici Mihai. Știam niște prieteni care voiau să facă asta. Și am vrut să ne facem un mic grup și să plecăm împreună.

Și, până la urmă, s-a destrămat acest grup și nu se mai merge. S-au răzgândit mulți și acei prieteni vor să sărbătorească Revelionul la schi și atunci ne-au stricat planurile cu Miami”, a spus, pentru Libertatea, Alina Pușcaș. Vedeta TV a exclus varianta de a ajunge în America doar în compania soțului său.

Alina Pușcaș a mărturisit cum își menține relația pasională, după cinci ani de relație

Mama de 3 copii, dintre care unul foarte mic, Alina Puscas, stie sa acorde prioritate familiei. Vedeta Antenei 1 a implinit ieri 5 ani de relatie cu sotul sau, medicul stomatolog Mihai Stoenescu, si au sarbatorit in stilul lor, la un hotel din Bucuresti! Ce spune Alina Puscas despre tatal copiilor ei, unde vor face nunta si cat de mult se iubesc, a declarat, exclusiv, pentru CIAO.RO.

Alina, cum e cu 3 copii?   

Din punctul meu de vedere, usor! Cred ca sunt una dintre variantele de mame care incurajeaza cuplurile sa faca cat mai multi copii. E usor atata vreme cat am si acel ajutor, intr-adevar platit, bona. Fara bona, cu siguranta am fi morti pentru ca ar trebui ca unul dintre noi sa renunte probabil la job, dar nu este cazul, ne-am asigurat partea asta si putem sa avem si o viata sociala.

Ceilalti 2 copii sunt gelosi pe noul membru al familiei?

Nu sunt gelosi absolut deloc, dimpotriva, se intrec care mai de care in pupaturi. Si amandoi cer voie sa o pupe pe cea mica.

Vezi continuarea AICI!

Publicat: 29 nov. 2019, 19:17 Autor: Simona Vedete
Pe aceeași temă