Alexandra Stan, criticată dur de colegii din echipă: ”Nu ai nicio evoluţie în concursul ăsta, nu ai ce căuta aici”

Publicat: 28 ian. 2021, 14:47 Autor: Hermina Hagianu Vedete

De când a început concursul din Republica Dominicană, echipa Faimoșilor a avut parte de câteva înfrângeri. Între vedetele showului au început deja disscuții mult mai aprinse, ba chiar aceștia au ajuns să își facă reproșuri destul de dure.

Alexandra Stan a fost luată în vizor de către colegii săi. Zanni și Culiță Sterp sunt de părere că artista ar fi una dintre principalele vinovate de faptul că ei pierd multe dintre jocurile la care participă.

De cealaltă parte, cântăreața a declarat încă de la începutul concursului că principalul motiv pentru care a acceptat să vină în Republica Dominicană este faptul că a încercat să își rezolve câteva probleme din trecut, probleme care au reușit să o împiedice să se dezvolte din punct de vedere personal, însă acest lucru i-a înfuriat și mai tare pe colegii săi.

„Tu ai venit aici, nu ai nicio evoluţie în concursul ăsta, nu ai ce căuta aici… vorbeşti mult, esti isterică d-aia”, i-a reproșat Zanni.

Și Culiță Sterp l-a aprobat pe Zanni, deși acesta încercat să stea departe de acest fel de discuții: „Din păcate în echipa asta avem câteva specimene, dacă pot să le zic aşa… în special Alexandra m-a blocat”.

Nici Cătălin Moroșanu nu s-a mai abținut și și-a acuzat colegele de rezultatele slabe pe care le-au avut până acum.

În momentul în care Alexandra Stan a auzit cele spuse de colegii săi a avut o reacție nervoasă: „Mi se pare ca nu suntem luate în serios… Au ieșit la suprafață șerpii! Chiar sunt un om super puternic și chiar am trecut prin foarte multe chestii și nu credeam că o să fie așa greu!”, a spus plângând, Alexandra Stan.

Alexandra Stan a retrăit momentele în care a fost bătută cu bestialitate, la Survivor

Alexandra Stan a avut parte de un moment de slăbiciune în timpul unei proble de la Survivor. Una dintre colegele sale de la echipa ”Războinicilor” se lovise destul de puternic la cap și și-a spart arcada stângă în timpul probei. Acest lucru a făcut-o pe artistă să-și amintească de clipele în care a fost bătută cu bestialitate.

Înainte de a intra la probă, colegii din echipa sa au încercat să o încurajeze. Alexandra Stan le-a explicat în schimb faptul că și-a adus aminte de ce i s-a întâmplat și nu crede că poate să câștige proba.

”Nu pot să trec iar prin asta, chiar nu pot. Eu o să fiu cu el acolo, nu cu Marilena, nu pot”, a declarat Alexandra Stan, printre lacrimi.

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 28 ian. 2021, 14:47 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă