Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente care vizează 12 judeţe. Alte zone din Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi cea mai mare parte a Transilvaniei sunt sunt avertizare Cod galben.
Potrivit ANM, sunt vizate de Codul portocaliu judeţele Bacău, Galaţi, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Prahova şi zona de munte a judeţelor Dâmboviţa, Argeş, Braşov şi Covasna. În aceste zone va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă de 40-50 l/mp şi izolat 60-80 l/mp. Codul portocaliu intră în vigoare vineri, la ora 12.00, şi este valabil până sâmbătă, la ora 23.00.
De asemenea, în Muntenia, Moldova, Oltenia şi în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Transilvaniei vineri, la ora 10.00, a intrat în vigoare o avertizare Cod galben, valabilă tot până sâmbătă, la ora 23.00.
În aceste zone va ploua însemnat cantitativ şi vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. Aversele vor avea şi caracter torenţial, pe alocuri vor fi însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp.
Sursă foto: Arhivă Ciao