Un al doilea cutremur s-a produs în Vrancea, la mai puțin de șase ore după seismul din noaptea de joi spre vineri. Ambele cutremure au avut magnitudinea de 3.0 pe Richter.
Cutremur în Vrancea. Potrivit Institutului National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), cutremurul a avut loc la ora 08:55:04 (ora României), în Zona Seismică Vrancea, județul Buzău, la adâncimea de 150 kilometri.
Seismul a avut magnitudinea de 3.0 pe scara Richter, exact ca cutremurul produs la ora 03:20:26.
Epicentrul a fost localizat în apropierea orașelor Nehoiu (32 km), Covasna (41 km), Întorsura Buzăului (52 km), Târgu Secuiesc (53 km) și Slănic-Moldova (57 km).
Cel mai puternic seism din acest an a avut 4,5 pe Richter şi s-a produs în data de 3 septembrie. A fost cel mai important cutremur după cel înregistrat pe 28 octombrie 2018, de 5,8 pe Richter, în judeţul Buzău.