Adevăr sau minciună? Ce spune Ilie Năstase despre cele 2.500 de cuceriri: ”Uite, m-am gândit bine și vreau să spun adevărul”

Publicat: 21 sept. 2020, 09:26 Autor: Hermina Hagianu Vedete
Adevăr sau minciună? Ce spune Ilie Năstase despre cele 2.500 de cuceriri: ”Uite, m-am gândit bine și vreau să spun adevărul”

Ilie Năstase este cunoscut în primul rând pentru performanțele sale din cariera pe care a avut-o, dar și pentru lista mare de cuceriri pe care le-a făcut de-a lungul timpului. Recent, fostul tensimen a spus adevărul despre femeile din viața sa și a demontat mitul care spune că a avut peste 2.500 de cuceriri.

Despre detaliile care au apărut în autobiografia sa, Ilie Năstase explică faptul că este doar o exagerare pentru că cea care a scris cartea a dorit să producă ceva senzațional.

“Eram concentrați pe tenis atunci. Minciunile astea cu 2.500… nici nu poți să bifezi atâtea. Mă enerva fata asta care a scris, e cea care i-a scris și cartea lui Beckham. Mă tot întreba de cuceriri. I-am zis ‘Doamnă, eu nu prea am avut, că am câștigat vreo 80 de turnee și nu prea îmi permiteam să fac lucruri din astea înainte de o finală”, a povestit Ilie Năstase.

400 de cuceriri a făcut fostul tenismen

”Nu, nu, că am văzut eu prin ziar, prin Anglia, că aveai clubul tău acolo, că aveai multe femei’. Zic ‘Doamnă, nu știu câte sunt. Dacă vreți, vreo 400’. Zice ‘Nuuu, că nu e bine!’. Zic ‘Doamnă, la carte nu dă bine, dar e autobiografie și înseamnă că mă minți pe mine!’.

Și într-o seară, când eram pe la sfârșitul interviului cu ea, la un pahar de vin, zic ‘Uite, m-am gândit bine și vreau să spun adevărul’. ‘Cum, care, câte au fost?’. Zic ‘2500!’. ‘Așa am vrut să aud de la tine!’. Și așa a rămas, am rămas cu 2.5000, dacă așa a vrut ea să audă.

De unde naiba atâtea? Nici nu poți să atingi 2.500 de femei”,  a spus Ilie Năstase, în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal.

Ilie Năstase s-a iubit cu femei celebre

Deşi a avut aventuri cu multe frumuseţi ale lumii, numai patru dintre acestea l-au convins pe marele sportiv să le ducă la altar. Astfel, Ilie Năstase s-a căsătorit prima oară la vârsta de 26 de ani. Aleasa inimii sale a fost manechinul belgian Dominique Grazia. Din acest mariaj care s-a întins pe durata a zece ani a rezultat o fiică pe nume Natalie, care în prezent locuieşte în Franţa. Din păcate, mariajul cu Dominique s-a destrămat. Ilie Năstase hotărăşte să-şi pună pirostriile a doua oară la vârsta de 40 de ani.

În vara anului 1984, el se însoară cu actriţa Alexandra King. Căsnicia nu durează până la adânci bătrâneţe, dar cei doi înfiază doi copii în timpul mariajului: Nicholas şi Charlotte. În prezent, cei doi locuiesc cu mama lor, la New York.

La rând urmează modelul Amalia Teodosescu, cu care a fost dragoste la prima vedere în anul 1996. Acesteia, Ilie Năstase i-a oferit bilete la concertul marelui artist Sting şi s-au întâlnit la show. Ce a urmat a fost o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi s-au căsătorit în anul 2004, la Paris. Din mariajul lor au rezultat doi copii: Alessia şi Emma Alexandra. Cei doi au anunţat că se despart în anul 2010.

Din anul 2010, tenismentul a avut o căsnicie cu Brigitte Sfăt, care nu a durat mult timp.

Anul trecut a vrut să ajungă la altar cu o altă cuceriere, o femeie brunetă şi foarte frumoasă, însă nici de aceasta dată nu a avut noroc.

Publicat: 21 sept. 2020, 09:26 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă