Adela Popescu, dezvăluiri despre viața de familie. De ce nu își expune cei doi băieți pe rețelele de socializare

Publicat: 20 iul. 2020, 14:22 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Pe chipul Adelei Popescu se cirește fericirea! Se poate spune că vedeta are o viață împlinită, atât din punct de vedere profesional, dar și pe plan personal. 

Adela Popescu a avut parte în viața sa de multe satisfacții, cea mai importantă fiind fără îndoială rolul de mamă. Deși acest aspect al vieții vine întotdeauna cu multe provocări și sacrificii, prezentatoarea TV povestește că a învățat să le facă față cu brio.

”Este o provocare, clar. Aș putea spune că era mai ușor înainte, dar nu era la fel de frumos. Sunt foarte veseli amândoi și asta mă face și pe mine să am o stare bună, în ciuda oboselii. Este foarte frumos și pentru că sunt foarte diferiți: Alexandru vorbește foarte mult, iubește tot ce ține de artă – să i se citească, să învețe cântecele -, în schimb lui Andrei îi place să danseze”, a povestit Adela Popescu, pentru viva.ro

”Când sunt amândoi acasă, mai apar momente de agitație: se ceartă pe jucării, Andrei își cere drepturile, îl mai mușcă! (zâmbește) Însă ce e foarte frumos, e cum se apără Alexandru, care îi spune: ‘Lasă-mă, micuțule bebeluș, în pace’. Dacă suntem în afara casei și vreun alt copil ridică tonul la Andrei sau îi ia mașinuța, imediat Alexandru îi ia apărerea și îi spune: ‘Te rog să te porți frumos cu frățiorul meu mai mic’… mor de drag când îl aud”, a mai dezvăluit prezentatoarea TV, pentru sursa citată.

De nu vrea Adela Popescu să își expună copiii

Întrebată de ce nu a publicat niciodată până acum poze cu micuții ei pe rețelele de socializare, Adela Popescu a explicat faptul că îi este teamă de energia negativă a oamenilor care s-ar putea abate asupra acestora.

”Să știi că am primit întrebarea asta de mai multe ori și nu știm să răspundem la ea. Nu ne este teamă de energia care s-ar abate asupra lor sau de faptul că sunt prea mici și nu ar fi de acord să apară pe rețelele de socializare. Pur și simplu, este ceva ce simțim și eu și Radu. Nu a venit din ceva ce putem verbaliza, dar nu simțim că este cazul să îi arătăm mai mult. Nu cred că este greșit să postezi poze cu cei mici, dar așa suntem noi”, a explicat Adela.

Publicat: 20 iul. 2020, 14:22 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă