Războiul dintre Cornel Galeș și cei doi fii ai Ilenei Ciuculete continuă și dincolo de moarte.
Deși soțul mamei lor și-a pierdut viața într-un accident în Spania, Mugurel și Cristi îl acuză pe aceasta că a înșelat, înainte să plece din România, un cetățean elvețian.
„După cum știți Cornel a vândut vila fără să știm. Apoi, a murit mama și el și-a cumpărat un apartament aici într-un cartier rezidențial. Când am început procesul, avocații au notificat apartamentul la cartea funciară. El a plecat în Spania și a închiriat apartamentul unui elvețian, cu care a încheiat și un act de mână. Elvețianul i-a plătit 30.000 de euro, Cornel a murit în Spania iar procesul a mers mai departe. Noi acum avem decizie definitivă de la Tribunal iar apartamentul este scos la licitație și noi trebuie să ne luăm banii”, i-a povestit Mugurel Sfetcu lui Cristi Brancu la Exclusiv VIP.
Dezvăluirile la adresa lui Cornel Galeș au continuat. „Acum, respectivul care a dat banii, omul care a luat țeapă de la Cornel, are numai de pierdut. Noi avem și cumpărător pentru apartament. Noi trebuie să luăm 70.000 de euro. Noi nu am înșelat, nu am făcut nimic. Am fost curați cu inima”, a mai spus fiul lIlenei Ciuculete la Exclusiv VIP, emisiune difuzată de Prima TV.
La 4 ani de la decesul mamei lor, Cristi și Mugurel Sfetcu au spus că au luat o sumă derizorie pe drepturile de autor aferente activității artistice a mamei lor. „Drepturile de autor asupra operei mamei sunt la noi, avem 80% dintre ele. Am fost blocați cât a durat procesul. Ne-am interesat și vreau să spun că este josnic ce sumă am primit la 4 ani de la moartea mamei noastre. Am luat pe drepturi de autor 10.000 de lei. Eu sunt dispus ca toți banii pe care îi câștig din apartament să îi bag în avocați. Nu vom lăsa lucrurile așa”, a mai declarat fiul Ilenei Ciuculete în emisiunea prezentată de Cristi Brancu la Prima TV.
„Clar ne este dor de mama! …Sunt foarte multe etape peste care am trecut , dar nu că am vrut noi, așa s-a întâmplat, trebuia să existe un factor comun care să ne apropie, care din păcate nu a existat. Dar ne pare rău că am fi vrut să fie altfel! Ne și închipuiam acum câțiva ani, înainte să existe decesul, și al lui și al ei, că ar fi trebuit să facem multe lucruri împreună, și în mediul nostru artistic, mai multe lucruri…”, au spus fii Ilenei Ciuculete, atunci când au fost întrebați dacă le este dor de mama lor și ce mai simt pentru ea.