Un autobuz STB fără călători a căzut, sâmbătă dimineaţă, în Dâmboviţa, în zona Eroilor din Capitală, în urma unui accident în care a fost implicat şi o maşină. Şoferul autobuzului a fost scos din maşină nevătămat.
Un autobuz a cazut in Dambovita. Reprezentanţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) anunţă că, în urma accidentului de sâmbătă dimineaţă în care un autobuz a căzut în Dâmboviţa, directorul instituţiei a constituit o comisie care să cerceteze cauzele tehnice ale producerii incidentului.
Un autobuz al Societăţii de Transport Bucureşti (STB)a căzut în Dâmboviţa, în zona Podului Eroilor din Capitală, sâmbătă, în jurul orei 8.00, în urma unei coliziuni cu un autoturism.
În urma impactului, în autobuz nu au fost victime, iar în autoturism o femeie a fost rănită uşor şi a fost transportată la Spitalul Universitar, anunţă STB, printr-un comunicat de presă.
„Din primele informaţii, autobuzul marca Otokar a fost lovit de autoturismul marca Opel Astra, care a trecut pe culoarea roşu a semaforului şi a lovit autobuzul în partea stângă, în zona roţii din faţă. Încercând să evite coliziunea, dar şi în urma impactului, autobuzul a rupt parapetul podului şi a căzut în apa râului”, mai informează STB, conform mediafax.ro.
https://www.facebook.com/sasu.ancuta/videos/1258573441016632/