A murit Corina Untilă, eroină a Revoluției din 1989 din Timișoara

Publicat: 20 nov. 2019, 10:01 Autor: Loredana Ciao.ro

Corina Untilă, eroină a Revoluției din 1989 din Timișoara, a murit la vârsta de 49 de ani. Femeia care a fost împușcată pe Podul Decebal, alături de alți tineri, în timp ce încerca să salveze români ce urmau să fie executați, a pierdut lupta cu o boală nemiloasă. În urma ei rămâne un fiu de 13 ani.

Corina Untilă fusese diagnosticată cu o formă de cancer. A reușit să lupte cu boala necruțătoare ani de zile, însă, în cele din urmă, a fost învinsă.

Corina Untilă a trecut prin momente dramatice la Revoluția din 1989 de la Timișoara, când a fost împușcată în abdomen și aruncată într-o mașină plină de cadavre. În urmă cu câțiva ani, însă, după ce a rămas fără pensia de revoluționar, ea a fost diagnosticată cu cancer. Din păcate, însă, în urmă cu două zile, ea a pierdut lupta cu boala, iar în urmă lasă un fiu de 13 ani, potrivit Observator.tv.

Cine a fost Corina Untilă

În 17 decembrie 1989, la vîrsta de 18 ani, cînd era elevă, Corina Untilă a fost împușcată cînd se afla în coloana de manifestanți care se îndrepta spre podul Decebal din Timișoara. A rămas în urma împușcării cu o bucată de plămân și ficat lipsă.

În ultimul timp era bolnavă de cancer și stătea la pat. Știu că n-a vrut să facă chimioterapie (sau a vrut, s-a simțit foarte rău și atunci a renunțat) și încerca tratamente naturiste.

Publicat: 20 nov. 2019, 10:01 Autor: Loredana Ciao.ro
Pe aceeași temă