E bine sa stim ca inca mai avem industrie si ca o companie romaneasca poate produce din nou ceva ce in tara noastra nu s-a mai produs de 10-15 ani, tractoare agricole.
A fost lansat cel mai nou tractor 100% romanesc! Cum arata si cat costa? IRUM Reghin a lansat în anul Centenarului Unirii primul tractor 100% românesc, conceput şi construit de inginerii societăţii, la 15 ani de la dispariţia producţiei de tractoare româneşti.
Primul tractor românesc, TAGRO, este un tractor conceput și realizat pe platforma IRUM Reghin. Investiția în concretizarea proiectului TAGRO a însemnat alți 4.000.000 de euro puși la dispoziție de grupul MAVIPROD, acționarul IRUM. TAGRO este primul tractor agricol românesc produs după o pauză de 10 ani.
Acest tractor este destinat cu precădere fermelor mici și mijlocii și va fi vândut atât pe piața internă, cât și pe cele externe. TAGRO va avea toate dotările necesare unui tractor modern, inclusiv comenzi prin radio și aer condiționat.
Înainte de lansare, tractorul a fost testat în România și în Italia, iar până la finalul acestui an se va finaliza procesul de omologare în cadrul Registrul Auto Român București.
Prețul de pornire pentru un astfel de tractor agricol va fi de 34.500 de euro. Producția în serie va începe în aprilie 2019, iar conducerea IRUM Reghin estimează că în primul an vor fi produse și vândute 200 de tractoare, în 2020 va fi depășit pragul de 300 de tractoare TAGRO, iar în 2021 vor urma alte 500 de tractoare TAGRO.
„Am urmărit dezvoltarea unui produs care să fie destinat fermierilor mici și medii, dar și fermierilor mari care folosesc și acest tip de tractoare pentru diferite activități unde nu se pretează tractoarele cu o putere mai mare. Focusul numărul unu a fost crearea unui tractor care să aibă un raport calitate preț competitiv și care să poată fi exportat cu brio oriunde în lume. În ceea ce privește designul acestui tractor, s-a urmărit creearea unei identități vizuale unice și proprii, care să fie cel puțin la nivelul oricărui mare producător mondial și să reprezinte fundația viitoarelor dezvoltări IRUM, în gama agricolă.” spune Mircea Oltean, CEO-ul IRUM Reghin.
Motor FPT 86, 95, 102 CP
Norma de poluare: Stagiu IV final
Capacitate cilindrică: 3 387 cm³
Putere: 102 Cp ( 75Kw )
Cuplu maxim: 430 Nm la 1 400 rpm
Filtru de aer: uscat
Rezervor combustibil: 110 l
Rezervor AdBlue: 20 l
Cutie de viteze: Shuttle cu 12 viteze de mers înainte și 12 viteze de mers înapoi
Inversor mecanic
Blocare diferențial: electrohidraulică
Tracțiune: 4 x 4
Cuplare tracțiune 4 x 4: electrohidraulică
Priza de putere spate: Independentă cu 540 / 1 000 rpm.
Debit pompă hidraulică: 60 litri / min
Capacitate de ridicare în tiranți spate: 4 400 kg, cu Sistem Auto Lift
Cuple hidraulice spate: 2 perechi
Certificată ROPS și FOPS, vizibilate sporită, scaun operator cu pernă de aer, centură de siguranță, scaun pasager cu centură, girofar, ștergătoare cu spălator parbriz față/spate, geam spate cu degivrare
Aer condiționat
Oglinzi retrovizoare
Faruri de lucru: 2 față / 2 spate