A cincea operatie pentru Leon, fiul lui Kamara. Cum se simte micutul

Publicat: 23 aug. 2019, 17:18 Autor: D. C. News 3

Kamara si Leon au fost in Turcia pentru ca micutul a fost supus unei alte interventii chirurgicale.

A cincea operatie pentru Leon, fiul lui Kamara. Leon, in varsta de doar 5 ani, nu are o copilarie fericita ca a oricarui alt copil de varsta sa. Acesta trece prin clipe grele iar medicii spera sa il ajute.

„Suntem bine, am fost în Turcia câteva zile. Am fost pregătiți pentru a 5-a intervenție cu celule stem, care a avut loc pe 22 august, pe 23 ne întoarcem (n.r.: azi). Leon este curajos, voios, super inteligent, așa cum și-a arătat progresele din ultima vreme.

A cincea operatie pentru Leon, fiul lui Kamara

Cum se simte fiul lui Kamara dupa operatiile din Turcia! La sfarsitul lunii va ajunge din nou acolo

Din punct de vedere cognitiv este din ce în ce mai bine, este foarte atent la tot ce se întâmplă în jurul lui, comunică foarte bine, la kinetoterapie lucrează mult mai bine de atunci și drept urmare face progrese, unul dintre ele fiind acela că s-a ridicat și în fund singur.

Se mișcă mult mai repede și când e vorba să se târască în patru labe, sunt semne bune din partea tuturor terapeuților lui care spun că tot ce facem îl ajută enorm. Intervențiile cu celulele stem l-au făcut mult mai comunicativ și mai deschis la progrese.

Continuăm să facem la București kinetoterapie, ergoterapie, a terminat injecțiile pe care le-a făcut timp de 3 luni, un tratament special, urmează apoi în septembrie ce-a de-a 6-a intervenție și apoi o alungire de mușchi” a spus Kamara pentru Pro TV.

Publicat: 23 aug. 2019, 17:18 Autor: D. C. News 3
Pe aceeași temă