În calendarul popular românesc, ziua de 1 februarie are o semnificație aparte. Este momentul în care oamenii de la sat spuneau că „iarna începe să slăbească”, iar natura dă primele semne că se pregătește de primăvară. Din bătrâni, această zi era însoțită de obiceiuri, semne și credințe care se respectă și astăzi în multe zone ale țării.
În tradiția populară, 1 februarie este considerată o zi de hotar între ger și lumină. Se spunea că dacă în această zi vremea este senină, primăvara va veni mai devreme, iar dacă este frig și mohorât, iarna va mai dura.
Bătrânii urmăreau cerul, vântul și chiar comportamentul animalelor, considerând că acestea pot „vesti” cum va fi anul.
În multe sate, oamenii se spălau dimineața pe față cu apă rece, ca să fie sănătoși tot anul. Femeile aprindeau lumânări pentru protecția casei, iar copiii erau îndemnați să iasă afară, „să prindă puterea soarelui”.
Se credea că este bine să nu te cerți, să nu plângi și să nu începi lucruri cu supărare, pentru ca restul anului să fie liniștit.
Dacă soarele strălucea la prânz, se spunea că anul va fi roditor. Dacă vântul bătea tare, oamenii credeau că vor urma schimbări importante.
În unele zone, gospodarii scoteau câteva boabe de grâu afară, „să le vadă cerul”, ca să aibă recolte bune.
Tradițiile de 1 februarie nu sunt doar simple obiceiuri, ci o legătură cu strămoșii și cu ritmul naturii. Ele ne amintesc să fim mai atenți la semnele din jur și să păstrăm echilibrul dintre om și lume.
foto: social media