EXCLUSIV | Catinca Roman își păstrează greutatea constantă de 5 ani + Viciul de care vrea să scape: “Am simțit-o pe pielea mea”

Publicat: 20 nov. 2024, 10:42 Autor: Andreea Archip Vedete

Catinca Roman recunoaște că mâncarea i-a creat neplăceri de-a lungul timpului, ea ducând o luptă permanentă cu kilogramele în plus. A găsit însă rețeta de succes și, de 5 ani, reușește să își păstreze greutatea constantă fără prea mari eforturi. În interviul exclusiv acordat pentru CIAO.RO, sora Oanei Roman ne-a povestit despre lupta ei cu cele două vicii. Dacă prima bătălie a fost câștigată, se pare că în curând își va adjudeca și cea de-a doua victorie.

Catinca Roman ne-a mărturisit că vrea să se lase cât mai repede de fumat, viciu care a apărut în viața ei pe fondul unor probleme pe plan personal, care au culminat cu pierderea ambilor părinți, în decurs de aproximativ doi ani. În prezent, vedeta a diminuat semnificativ țigările și speră ca în viitorul apropiat să încheie acest capitol, fiind conștientă de potențialele pericole la care se supune.

Catinca Roman: “M-am luptat ani de zile cu regim, cu înfometare, după care iar mă îngrășam”

Cu ce vicii te-ai luptat? Ai reușit să le învingi?

Două vicii am avut și cu unul încă mă lupt. Unul a fost mâncarea, pentru că eram addicted complet și m-am luptat ani de zile cu regim, cu înfometare, după care iar mă îngrășam. Și, la un moment dat, am descoperit intermitent fastingul, care mie mi-a picat mănușă și de vreo 5 ani mă mențin la aceleași kilograme fără prea mari eforturi.

Pauza alimentară de câte ore este?

12 ore. Nu am făcut niciodată excese în sensul ăsta.

Catinca Roman: “Important este să nu mănânci foarte aproape de ora culcării”

Cât de greu ți-a fost până s-a adaptat organismul la acest stil de viață?

Mi-am intrat în ritm destul de repede. Adică perioada grea a fost prima lună practic, după care efectiv consider că e un stil de viață. Deja nu mai fac niciun efort.

La ce oră iei prima masă?

Prima masă este, în general, la 16.00 pentru că sunt o persoană de noapte și, în general, am creativitate, energie după-amiaza și seara. Ultima masă e târzie în general pe la 1.00 – 2.00. De fapt important este să nu mănânci foarte aproape de ora culcării, asta este ideea. Dacă ești o persoană care se culcă foarte târziu ca mine, nu este nicio problemă să mănânci seara.

Catinca Roman: “De vreo lună de zile am reușit să reduc țigările la jumătate”

Și celălat viciu de care încă nu ai scăpat?

Fumatul. Chiar s-a întâmplat un lucru interesant, pentru că eu până acum vreo 4-5 ani nu fumam practic deloc, iar în momentul în care a început o perioadă foarte grea în viața mea, m-am apucat de chestia asta cu fumatul. Mă refer la perioada legată de pierderea tatălui, a mamei și multe altele. De la 2-3 țigări pe zi din când în când, ajunsesem să fumez un pachet – un pachet jumate, chestie care este extrem de dăunătoare și am simțit-o pe pielea mea. Acum, de vreo lună de zile am reușit să reduc la jumătate.

Deci ești pe drumul cel bun.

Sper, îmi doresc foarte tare.

Catinca Roman se reapucă de sport

Cum te motivezi?

Mă gândesc așa la piele, pentru că fumatul se vede, dăunează foarte tare tenului, la faptul că am o vârstă și riscul de a face boli cardiovasculare sau altele mai rele este foarte mare, iar fumatul crește exponențial riscurile. La urma urmei și la starea de zi cu zi, pentru că persoanele care fumează respiră mai greu, au mai puțină energie și așa mai departe. Plus că vreau să reiau mișcarea pe care am cam pus-o în cui pentru un an jumate și atunci e obligatoriu să reduc fumatul, cât mai puțin.

Ce sport vrei să faci?

Eu fac sală în general sau clase de dans, de aerobic, lucruri de genul, alerg pe bandă. Îmi place mișcarea. Mai schiez și pe vremuri am făcut câțiva ani echitație, chiar m-am gândit ca din primăvara viitoare să reiau echitația.

Foto: Instagram

Publicat: 20 nov. 2024, 10:42 Autor: Andreea Archip Vedete
Am absolvit Facultatea de Geodezie în 2005 și apoi un masterat în Comunicare și Relații Publice la SNSPA. Mi-am dorit…...
Pe aceeași temă
×