Alex Bogdan, rol inedit la PRO TV! Primele imagini din noul serial de comedie al toamnei.
Ce au în comun un pensionar morocănos, un familist convins, doi burlaci (semi-convinși), două studente pline de viață și un maestru Shaolin urban care trăiește cu mama? Aflăm împreună, toamna aceasta, în noul serial Scara B, la PRO TV.
Scara B este o super-producție de comedie care explorează viața cotidiană a vecinilor dintr-un bloc, din București. Cu fiecare episod, serialul va deschide ușile locatarilor și le va prezenta celor de acasă interacțiunile și situațiile celor care locuiesc în aceeași clădire. Într-o manieră comică, dar cu situații emoționante, Scara B va oferi o perspectivă de ansamblu asupra diversității oamenilor și a impactului pe care îl au acțiunile zilnice asupra fiecăruia.
Alex Bogdan a avut o apariție inedită la lansarea serialului Scara B. Îmbrăcat în personaj, actorul a spus câteva cuvinte despre noua producție PRO TV, in stilul caracteristic, cu mult umor, stârnind râsul celor prezenți în sală.
„Scara B este primul serial de comedie care va depăși granițele și care va aduce PRO TV-ul și în Bulgaria și în Thailanda și în Statele Unite, mai puțin în Norvegia, că acolo e mai greu cu râsul. Oameni buni, sunteți parte din istorie, mai puțin în primul episod că nu apar, dar din episodul doi vă garantez că este nebunie. Sunt actori de mare clasă, un scenariu incredibil și vrem să trăiți cât mai mult, deci beți multă apă, pentru că timp de 28 de ani pe cât am semnat contractele vom avea 54 de sezoane scara B”, a spus Alex Bogdan la lansarea serialului PRO TV.
În spatele conceptului Scara B stă chiar producătorul serialului fenomen Las Fierbinți, care povestește că această nouă comedie vine în urma unui studiu aprofundat al unor personaje reale.
„După aproape 15 ani, am creat un nou micro-univers împreună cu doi tineri talentați scriitori și actori: Dan Rădulescu și Bogdan Cotleț. De această dată, acțiunea se mută în inima orașului, într-o scară de bloc din București. Probabil veți avea tendința să-l comparați cu Las Fierbinți, dar vă recomand să nu o faceți pentru că vă asigur că are o cu totul altă structură și ritm. Comedia se dezvoltă pe parcursul celor 13 episoade, odată cu descoperirea tuturor personajelor, se îmbogățește și prinde mai multe nuanțe, analizând din multe unghiuri situații si caractere diferite. Sunt convins că, episod după episod, o să descoperiți o nouă lume pe care v-o prezentăm după un studiu aprofundat al unor personaje absolut reale. Am pus mult suflet alături de acest cast absolut senzațional, vă promitem că nu veți regreta!”, a declarat Dragoș Buliga.
„Pentru mine, lucrul la Scara B a însemnat o dublă provocare: pe de o parte, a însemnat debutul meu în televiziune ca scenarist, pe de altă parte, a fost pentru prima dată când am și jucat într-o producție scrisă (și) de mine. Pe cât de fascinant este să vezi cum o echipă super profi (mulțumim, Dragos) materializează într-un timp record niște povești pe care tu le-ai imaginat doar pe o foaie de hârtie, pe atât de mult te obligă asta să nu dezamăgești ca povestitor așteptările tuturor, ceea ce reprezintă și obiectivul principal pe care ni l-am propus față de publicul nostru din toamnă: să nu îl dezamăgim :)”, a spus Dan Rădulescu.
„E un pas destul de mare de la a face glume pe terasă, până la a le așeza, structurat, pe o hârtie, parte dintr-o poveste. Am mai scris scenarii până acum, dar numai de sketch-uri, și după munca la „Scara B” am ajuns la concluzia că, totuși, un episod de serial nu e pur și simplu un sketch mai lung. Norocul meu e că cei cu care am pus umărul la serialul ăsta – în primul rând Dragoș și Dan ca prim-plantatori ai sămânței – împreună cu restul castului și toate departamentele uber-profi, au avut mai multă încredere în mine decât am eu. Și ca actor, dacă mi se pare prost scenariul, de data asta știu, în sfârșit, pe cine să-njur. Pe Dan. Ce, credeați că o să zic de mine? Iar tu, dragă spectatorule, dacă-ți vor plăcea bufonii, să poftești și-n altă seară. Adică săptămânal, la serialul nostru, la „Scara B”, nu altă seară în care e altceva”, a spus Bogdan Cotleț.
Cu o combinație de umor, personaje bine conturate și situații în care te poți regăsi, Scara B promite să fie o comedie savuroasă care va aduce zâmbete și căldură în inimile telespectatorilor.
foto: ciao.ro / social media