Laurențiu Reghecampf şi Anamaria Prodan s-au despărţit în urmă cu mai bine de doi ani, iar de atunci au fost implcaţi în mai multe dispute. Cei doi sunt în continuare soţ şi soţie în acte, iar pe data de 9 aprilie a avut loc un nou termen în proces. Doar avocaţii acestora s-au prezentat în sala de judecată, din acest motiv, nici de această dată situaţia nu s-a finalizat.
Nimeni nu se aştepta ca Anamaria Prodan şi fostul ei partener să ajungă vreodată la separare, dar iată că inevitabilul s-a produs. Impresara i-a adus acestuia mai multe acuzaţii de-a lungul timpului, iar tot ce îşi doreşte acum, spune ea, este să îşi facă dreptate.
Cei doi nu au ajuns la un acord, nu au divorţat la notar, motiv pentru care procesul a ajuns în instanţă, la mijloc fiind implicat și un minor, Bebeto, fiul pe care îi au împreună. Miercuri dimineață, la Judecătoria Buftea, a avut loc un nou termen.
Impresara a lipsit de la proces pe motiv că e bolnavă, dar s-a fotografiat la salon.
Potrivit informațiilor CANCAN.RO, magistrații au stabilit un nou termen al divorțului, pe 12 iunie. “Din păcate, la solicitarea avocaților părții adverse, instanța a acordat un termen pentru 12 iunie, când vor fi audiați martorii propuși de părți și se vor depune adeverințe de venit pentru a se stabili clar veniturile realizate de domnul Reghecampf. Astăzi s-a anulat pentru lipsa părților și pentru lipsa martorului intimatei pârâte. Noi am venit cu un martor, tocmai în ideea de a nu amâna nejustificat cauza. Instanțele sunt foarte aglomerate, ne-au dat un termen în iunie, deci peste încă trei luni.
Lipsa martorului și cererea de amânare nu indică decât o tergiversare nejustificată. Teza probatorii pentru martor este acea a dovedirii a acuzațiilor de infidelitate. Este o teza probatorie invocată în apel. Scopul este acela de a obține un divorț din culpă exclusivă. Știți bine, prin cerere convențională, doamna Anamaria Prodan a solicitat desfacerea căsătoriei din culpă exclusivă a domnului Regthecampf și instantța de fond a respins acest lucru, găsind culpa comună în desfacerea acestei căsătorii. Scopul este, probabil, obținerea unor despăgubiri”, ne-a declarat avocatul lui Laurențiu Reghecampf.
După încheierea şedinţei, Anamaria Prodan a făcut unele declaraţii în presă. Impresara a dezvăluit că a chemat-o pe Corina Caciuc în instanță pentru că actuala parteneră a lui Reghecampf ar fi în măsură să facă declarații despre ”derapajele” antrenorului.
”Este adevărat. Azi a fost procesul. Nu știu foarte multe amănunte, însă abia a ieșit avocatul din sală. Avocatul meu, Oleg Burlacu, vă poate da amănunte. Am înțeles ca a chemat-o martor pe concubina soțului meu, renumita Caciuc. Ea este cea mai în măsură să povestească de derapajele soțului meu de când acesta sustragea și căra banii familiei noastre către ea sau alte femei, de când soțul meu face copii în afara căsătoriei, de când își umilește soția și copiii”, a declarat Anamaria Prodan, în exclusivitate pentru spynews.ro.
Sursă foto: social media