Andreea Tonciu a izbucnit în lacrimi chiar din primele zile în Republica Dominicană. În tabăra Faimoşilor au apărut deja primele conflicte, iar bruneta a fost în prim plan.
Survivor All Stars a început în forță! Concurenţii şi-au arătat deja abilităţile pe traseu, iar Războinicii au reuşit să câştige deja două meciuri în faţa Faimoşilor. Se pare că celebrităţile nu au reuşit să se adapteze prea bine condiţiilor din junglă, motiv pentru care tensiunea se simte în aer.
În această fază a concursului, concurenţii sunt nevoiţi să îşi construiască singuri baraca în care vor locui.
Faimoșii nu au stat prea mult pe gânduri și s-au apucat de treabă. Totuși, în timpul activității a avut loc și un „accident de muncă”. Mai exact, într-un moment de neatenţie, Tj Miles a lovit-o din greșeală pe Andreea Tonciu cu o scândură pe care urma să o folosească la acoperiș.
„I-ai dat în cap”, a strigat Jorge.
„A fost ghinion. Ea s-a ridicat, eu mergeam cu chestia aia și ea n-a fost atentă. Eu trebuia să merg pe acolo să facem acoperișul ăla”, a explicat TJ Miles.
Andreea Tonciu a izbucnit în plâns, iar Jorge s-a grăbit s-o liniștească: „O să se umfle un pic, dar nu te speria… E ok, punem un pic de gheață, dar nu mult că nu e bine să ții gheață la cap. Stai liniștită!”.
Chiar dacă lovitura a fost una destul de dureroasă și a vărsat lacrimi, Andreea nu s-a supărat pe colegul ei.
„Mi-am cerut scuze, ce pot să fac. Are capul tare, Tonciu. Asta e tot ce pot să spun”, a mai spus TJ Miles la testimoniale.
Andreea Tonciu a oferit un interviu, în exclusivitate, pentru CIAO.RO, înainte de a începe competiţia. Vedeta ne spunea că a fost surprinsă în momentul în care a primit propunerea de a se reîntoarce în show, dar a acceptat-o cu bucurie.
„O să fiu sinceră și o să spun că am fost foarte surprinsă. Inițial m-am gândit că poate faptul că în urmă cu doi ani mi-am dorit să mă întorc acasă după o perioadă relativ scurtă mă face să nu fiu potrivită pentru acest format. Însă, apoi am analizat și știu că odată ce-mi pun ceva în minte, pot face față.
Așa că am acceptat provocarea și vreau să mă bucur și mai mult de ceea ce presupune acest format”, ne-a declarat Andreea Tonciu.
Sursă foto: social media