Nostradamus a lăsat câteva previziuni îngrijorătoare pentru anul 2024, în lucrarea Les Propheties, a cărei primă ediția a fost lansată în 1555. Iată ce ar urma să se întâmple în acest an.
Pe numele său real Michel de Nostredame a scris, în anul 1550, primul său ”almanah cu informaţii astrologice şi previziuni pentru anul următor”. Cărticelele au stârnit rapid interesul populaţiei orăşeneşti, dar şi al fermierilor. Iar încetul cu încetul, Nostradamus s-a transformat într-un prezicător şi astrolog faimos.
A scris peste 900 de catrene și centurii despre prezicerea viitorului, într-un amestec de limbi, precum greacă, italiană, latină, provensală.În acestea prevestește despre viitorul lumii, iar 70% din ele s-au împlinit până în prezent.
Conform lucrărilor sale, celebrul astrolog a prezis valuri colosale de „tsunami” care vor devasta ferme întregi, alături de profeții privind haosul climatic, caracterizat prin perioade prelungite atât de secetă, cât și de umiditate excesivă. „Pământul uscat va deveni și mai uscat și vor fi inundații mari”, a scris el. De asemenea, astrologul a prezis că va foametea va lovi mapamondul.
Conform New York Post, Nostradamus a prezis în 2024 „lupte și bătălii navale”. Mulți cred că poate fi vorba despre un conflict între Taiwan și China. Într-unul dintre versurile sale, astrologul a menționat un „adversar roșu”, care poate fi interpretat ca o referire la steagul roșu al Chinei: „adversarul roșu va deveni palid de frică, îngrozind marele Ocean”. „Bătălia navală” s-ar putea referi la tensiunile dintre China și insula Taiwan. Beijingul, capitala Chinei, are cea mai mare flotă din lume.
Într-o carte publicată în 2005, intitulată „Nostradamus: The Complete Prophecies for the Future”, astrologul a prevăzut vârsta la care regina Angliei va muri, cu mult înainte ca aceasta să se stingă din viață. În aceeași predicție, el a sugerat că regele Charles va abdica de la tron, prințul Harry urmând să-i ia locul.
În 2024, Papa Francisc ar putea avea în curând un înlocuitor, potrivit previziunilor astrologului. Noul papă va fi mult mai tânăr.
Nostradamus – născut pe data de 14 decembrie 1503 și decedat pe data de 2 iulie 1566 – a fost un faimos medic, cabalist și farmacist francez. Celebritatea sa se datorează lucrării, Les Propheties, a cărei primă ediție a apărut în 1555. De la publicarea sa, a devenit foarte populară în toată lumea, creându-se în jurul său un adevărat cult. În literatura tuturor timpurilor, lui Nostradamus i s-a acordat titlul de prevestitor al tuturor marilor evenimente care se desfășurau sau urmau să se întâmple în lume.
Nostradamus este o figură proeminentă a Renașterii Franceze și profețiile sale sunt strâns legate atât de aplicarea Codului Bibliei, cât și a altor lucrări despre profeții. Criticii lui Nostradamus rămân la părerea că nu este vorba decât despre niște simple ”coincidențe”, iar legenda fabuloasă a acestei personalități nu ar fi altceva decât o fantasmagorie. De cealaltă parte a ”baricadei”, adepții lui Nostradamus consideră că tot ceea ce a scris acesta reprezintă dovada evidentă a unei… puteri supranaturale.
SURSA FOTO: Arhivă CIAO