Iulia Vântur, primele declaraţii despre sarcină: „E dar de la Dumnezeu” + Ce spune despre căsătoria cu Salman Khan

Publicat: 14 dec. 2023, 13:57 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Iulia Vântur și Salman Khan formează un cuplu de mai bine de 10 ani, însă până acum nu au ajuns în faţa altarului. Artista care şi-a construit o carieră de succes în India a dezvăluit în cadrul unui interviu recent faptul că nu se gândeşte la căsătorie, dar, cu toate acestea nu exclude ca în viitorul apropiat să devină mamă. Toate detaliile în rândurile de mai jos.

În ultimii ani, Iulia Vântur a încercat să fie cât se poate de discretă cu viaţa personală. Deşi are o relaţie fericită cu actorul de la Bollywood, blondina nu a dat niciodată prea multe detalii din intimitatea lor.

Ce spune Iulia Vântur despre momentul în care va deveni mamă

Vedeta a fost întrebată în repetate rânduri când va îmbrăca rochia de mireasă. Iulia Vântur spune că nu se grăbeşte să facă acest pas, dar în viitor, atât ea, cât şi partenerul ei îşi doresc să fie părinţi. Blondina a făcut recent primele declarații despre momentul în care va deveni mamă.

„Da, îmi doresc un copil, e dar de la Dumnezeu. Când se va întâmpla, voi primi cu bucurie. Avem atâtea exemple de femei care au reușit să îmbine foarte frumos profesia și familia. Cred că mă voi descurca foarte bine”, a dezvăluit Iulia Vântur, pentru viva.ro.

„Părinții mei au înțeles că e important să fiu fericită, nu măritată!”, a mai povestit Iulia Vântur pentru sursa citată.

Cum se înţelege Iulia Vântur cu socrii ei

Iulia Vântur a tras lozul câștigător de când a luat decizia de a părăsi meleagurile natale. Își trăiește visul departe de România! Vedeta de televiziune se bucură de succes pe plan artistic, lansează piese pe bandă rulantă și are multe spectacole.

Nu stă bine doar la capitolul carieră, ci și la cel legat de dragoste. Din fericire, Iulia Vântur a avut norocul să fie acceptată în noua sa familie de către părinții lui Salman Khan, cu care se înțelege de minune.

„Da, mă simt ca acasă în India. Am o nouă familie, care m-a adoptat și pentru care sunt foarte recunoscătoare. Care mă face să mă simt iubită. Mă simt de-a casei, de-a familiei. Și e atât de frumos să ai o familie care petrece timp împreună, care sărbătorește totul împreună și se susține în momente dificile. Încerc să-i conving și pe ai mei să vină în India, să stea cu mine aici, mai mult. Însă greu îi scot pe ai mei din cuibul lor”, a povestit vedeta pentru viva.ro.

 

 

Sursă foto: social media

Publicat: 14 dec. 2023, 13:57 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×