EXCLUSIV | Ioana Brumar, despre noul serial de la PRO TV! Ce rol va juca + Cel mai dificil moment de la filmări: „Scenele cu Andrei Bănuță…”

Publicat: 08 aug. 2023, 16:07 Autor: Camelia Vedete

Ioana Brumar se numără printre actorii ce joacă în serialul “Groapa”, ce va fi difuzat în curând la Pro Tv.

Ioana Brumar, actriță în serialul “Groapa”, ce urmează  fie difuzat la Pro Tv în curând, ne-a dezvăluit  a fost la castinginițial, pentru un alt rol.

După casting nu a mai primit nicio veste, iar după un timp a fost anunțată  va juca rolul Aurei. Inițialtânăra actriță a crezut  este vorba despre un rol secundar, și nu unul atât de important, după cum ne-a declarat recent pe platourile de filmare de la Giurgiu.

Ioana, au trecut deja câteva săptămâni de când ați început să filmați pentru noul serial de la PRO TV. Cum au fost pentru tine aceste zile? Ce provocări ai întâmpinat până acum?

Dat fiind faptul că e primul serial la care filmez, pot să spun că au fost niște zile de acomodare, în care am primit multe informații noi și am încercat să mă adaptez cu modul și mai ales ritmul de lucru de pe set.

Printre provocările de până acum se află câteva scene foarte tensionate în care personajul meu, Aura, trece prin evenimente care au asupra ei un impact emoțional puternic. Cred că atunci când trebuie să redai stările și emoțiile pe care le simte personajul într-o anumită situație este implicit necesară o combustie energetică care poate fi greu de oferit în mod egal la fiecare dublă.

Nu pot să nu menționez și primele scene cu Andrei Bănuță, care au avut loc chiar în prima noastră zi de filmare. Ce a fost în cazul ăsta provocator a fost faptul că personajele noastre au o relație mai apropiată, iar pentru că noi de abia ne cunoscuserăm cu câteva zile înainte, au existat câteva emoții în plus.

Cum te înțelegi cu ceilalți colegi pe set? Am văzut că tu filmezi adesea alături de Antonia Scutaru, Monica Bîrlădeanu, Maria Buză… Vă distrați? Ați creat deja primele amintiri amuzante împreună?

Toți cei din distribuție au o energie foarte bună și sunt persoane deschise cu care e foarte ușor să comunici și să glumești. E adevarat că cel mai mult până acum am stat cu Antonia Scutaru, Monica Bîrlădeanu și Maria Buză, drept dovadă amintirea care îmi vine în cap le implică pe două din ele. Fiind mereu împreună și probabil și semănând puțin la prima vedere, la începutul filmărilor eu și Antonia eram des confundate una cu cealaltă de foarte mulți oameni de pe set. Așa că am fost întrebată când dau licența sau alte mici confuzii de genul. Cireașa de pe tort a fost, însă, când filmam cu Maria Buza și a început să îmi zică mie textul pe care ar fi trebuit să i-l zică ei. A fost foarte neașteptat și comic.

Dar despre rolul tău, ce ne poți spune? Te-a scos până acum din zona de confort?

O văd pe Aura ca pe o fată bună în esență, puțin naivă – nu are foarte multă experiență de viață pentru că a fost mereu protejată de cei din familie. Cred că e foarte sensibilă și nu îi e frică să își arate emoțiile, o dovadă de putere din punctul meu de vedere. Are capacitatea de a lua inițiativă atunci când își dorește ceva și o văd ca pe un om care nu are limite când vine vorba de a obține ce vrea.

Da, m-a scos clar din zona de confort, în primul rând datorită situațiilor foarte extreme în care se află uneori, iar pe de altă parte prin scenele în care există mai mult contact fizic decât am experimentat eu până acum în proiectele în care am fost implicată.

În afară de filmările pentru serial, am văzut pe Instagram că ești prinsă și cu o serie de piese de teatru. Ce pregătești și unde te pot vedea oamenii?

În toamnă revine spectacolul ,,Muscă, paie și bătaie” scris și regizat de Lia Bugnar, un spectacol făcut cu colegii mei de master, foarte apreciat de public și foarte drag nouă. Surprinde lumea noastră, a actorilor, cu bucuriile și dezamăgirile caracteristice.

Iar la Teatrul Bulandra se reia ,,Măsură pentru măsură” de W. Shakespeare adaptat de Cosmin Stănilă și regizat de Diana Mititelu – o tânără regizoare foarte talentată cu o viziune aparte, căreia o să îi fiu mereu recunoscătoare că mi-a oferit șansa de a lucra rolul Isabellei, un rol foarte complex și nuanțat. Procesul de lucru pentru acest spectacol a fost unul foarte consistent și consider că a constituit o treaptă importantă în drumul meu.

Este vară, așa că bănuim că-ți faci și planuri de vacanță. Pe unde vei pleca sau ce altceva ai pe lista ta?

Nu am planuri foarte mari, principala destinație ar fi Botiza, Maramureș, adică acasă, unde ajung din ce în ce mai rar pe an ce trece.

O să încerc să mă strecor și până în Sfântu Gherorghe să văd câteva filme la festivalul de film de acolo, iar dacă se aliniază planetele s-ar mai putea să îmi vizitez o prietenă în Paris.

Publicat: 08 aug. 2023, 16:07 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă
×