Cascadorul Alex Harvill a murit în timp ce se antrena pentru a doborâ recordul mondial de săritură cu motocicleta, informează CNN. Harvill avea 28 de ani.
„Condoleanțele noastre pentru familia, prietenii și apropiații lui Alex”, au transmis autoritățile locale din Comitatul Grant.
Alex Harvill voia să doboare recordul mondial de săritură cu motocicleta, de 106 metri lungime, potrivit Moses Lake Airshow, festivalul în cadrul căruia a avut loc tentativa.
Clipuri video cu săritura de antrenament a lui Harvill, realizată pe aeroportul din Comitatul Grant, au fost postate pe rețelele de socializare. În imagini se vede cum tânărul sare de pe rampă, însă nu prinde suficientă viteză și lovește marginea rampei de aterizare. Alex Harvill a fost aruncat de pe motocicletă și s-a rostogolit zeci de metri.
Tânărul încerca să doboare recordul mondial stabilit în 2008 de Robbie Maddison, potrivit Guiness World Records. Alex Harvill deținea deja un record Guiness, pentru o săritură de 90 de metri realizată în 2013.
Sursa foto: Alex Harvill Facebook