Doliu. Anne Douglas, văduva legendarului Kirk Douglas, a murit. Femeia avea 102 ani

Publicat: 01 mai 2021, 10:25 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Este doliu pentru familia Douglas, după ce Anne, văduva legendarului Kirk Douglas, s-a stins din viață la vârsta de 102 ani. Familia a transmis faptul că Anne Douglas a murit în locuința sa din Beverly Hills.

Kirk Douglas s-a stins din viață în urmă cu un an, la vârsta de 103 ani. El și Anne Douglas au fost căsătoriți timp de 66 de ani, până când legendarul actor a murit. Cei doi s-au cunoscut în anul 1953, la Paris, când se filma pelicula „Act of Love”. Un an mai târziu, în 1954, Anne și Kirk s-au căsătorit în Las Vegas. În urma căsniciei au rezultat doi copii, doi fii pe nume Peter și Eric. Kirk Douglas mai avea doi fii, Michael și Joel, băieții din căsătoria anterioară cu Diana Dill. Anne și cu Diana se înțelegeau și chiar aveau o glumă pe seama căsniciilor lui Kirk, zicând ”fosta noastră soție”.

„Nu a fost romantic, însă era legal şi noul soţ i-a promis că într-o bună zi se vor căsători din nou cu mare fast”, a scris familia în anunțul privind decesul, citează Gândul.ro.

Anne Douglas a fugit în Franța, din Germania. Și ea a mai fost căsătorită o dată înainte de a-l cunoaște pe Kirk Douglas

Puțini sunt cei care știu că Anne Douglas s-a născut în Germania, la Hanovra, în 1919. Dar a refuzat să se întoarcă, din cauza naziștilor. Astfel că a luat un autoturism și a fugit inițial în Franța, unde s-a căsătorit cu Albert Buydens pentru a-și lua cetățenie belgiană. Acolo, ea a lucrat ca distribuitor de filme.

Când a împlinit 102 ani, Kirk Douglas a dat o petrecere pe cinste

Kirk Douglas a sărbătorit împreună cu familia sa, formată din nume grele din industria filmului american, dar și cu prieteni precum regizorul Steven Spielberg. La vârsta de 102 ani, el a transmis și un mesaj prin care a dorit să le atragă atenția tuturor. Actorul e fost îngrijorat pentru lumea din ziua de astăzi, dar și pentru că ura dintre oameni a devenit ceva comun și acceptat cu ușurință.

La aniversarea celor 102 ani de viață, Kirk Douglas a mai mărturisit că își dorește ca lumea să fie un loc mai sigur pentru copiii și nepoții tuturor. „Există atât de multă animozitate acum, iar dorința mea este ca oamenii să se trateze reciproc cu bunătate și respect!”, spunea atunci actorul.

Sursă foto: captură video Youtube

Publicat: 01 mai 2021, 10:25 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×