Dinu Maxer și-a deschis sufletul în fața fanilor săi și a vorbit despre cele mai grele momente din viața lui. Artistul a dezvăluit în cadrul unui interviu de ce nu își dorea în trecut să își întemeieze o familie.
Deea și Dinu Maxer au o relație de foarte mulți ani, iar împreună au și doi copii minunați.
Deși în prezent se poate considera un bărbat împlinit, Dinu a dezvăluit într-o emisiune TV faptul că în trecut nici nu se gândea să își întemeieze o familie și nici la copii nu se gândea.
”Niciodată nu m-am gândit să îmi întemeiez o familie și chiar am refuzat complet să am copii. Am avut un exemplu negativ în divorțul părinților mei. Și a mai fost și un deces dureros în familie, un frate de-al meu a fost călcat de tramvai și această suferință dublă pe mine m-a făcut să decid că nu o să am niciodată o familie. Și a îngropat undeva foarte adânc sentimentul patern. A trebuit să treacă mulți ani ca să mă vindec”, a declarat Dinu Maxer, relatează spynews.ro.
Cea care l-a făcut să își schimbe gândirea a fost chiar actuala sa parteneră pentru care artistul recunoaște că s-a schimbat enorm.
”Medicamentul se numește Deea Maxer. Ea a reușit să mi-i doresc, nu mi i-a impus. Sunt un om care până la 47 de ani nu a avut niciodată șef. Deea a înțeles că dacă nu urmează o cale firească și forțează lucrurile nu se va putea. Vreau să fac lucrurile atunci când îmi doresc și când îmi plac. Eu sunt un tată full time”, a completat artistul.
De asemenea și Deea Maxer are numai cuvinte de laudă la adresa soțului său. Artista mărturisește faptul că Dinu a învățat-o și a ajutat-o să evolueze atât în carieră cât și în viața personală.
”Alături de soțul meu m-am maturizat. Îl cunosc de la 15 ani. Tot ce știu legat de muzică și scenă am învățat de la el în ani. Că și parteneri de cuplu ne-am format reciproc după cum ne doream, iar fiecare dintre noi a fost dispus să devină ceea ce își dorea celălalt, într-o oarecare măsură.
Cel mai mult apreciez la el perseverența în carieră, ambiția și dorința de a crea frumos continuu.
Iar legat de familie îi sunt recunoscătoare că îmi este fidel și consider că e tatăl perfect pentru copiii noștri”, ne-a declarat Deea Maxer în urmă cu ceva timp.
Sursă foto: Instagram