Cât timp durează imunitatea oferită de vaccinul împotriva coronavirusului

Publicat: 01 apr. 2021, 12:46 Autor: Elena Arhiva
Cât timp durează imunitatea oferită de vaccinul împotriva coronavirusului

Cât timp durează imunitatea după vaccinarea împotriva COVID-19? Răspunsul vine de la Răzvan Cherecheș, profesor de Sănătate publică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și fost consilier onorific în Ministerul Sănătății.

”Nu știm exact cât durează imunitatea. Știm până în acest moment că imunitatea durează mai mult de 8 luni. La 8 luni de la vaccinarea sau de la vindecarea de la infecție, imunitatea continuă să fie stabilă în timp și rezistentă. Deci 8 luni și numărăm mai departe” a spus Răzvan Cherecheș.

”După ce ne vindecăm putem merge oricând la vaccin

”La finalul trecerii prin boală, organismul a dobândit o imunitate, ea variază de la un organism la altul şi este mai mică decât imunitatea pe care o dă vaccinul, dar respectivul organism are o protecţie în faţa bolii, o perioadă de timp după ce a trecut prin boală. Tocmai de aceea este important să nu se suprapună şi când ne vindecăm, putem merge la vaccin.

Noi aveam o recomandare de o lună, dar acum după ce ne vindecăm putem merge oricând la vaccin pe studiile comparative s-a dovedit că vaccinarea îţi oferă o protecţie imunitară mult mai amplă, sustenabilă pe termen lung”, a precizat secretarul de stat Andrei Baciu, la Sfat de Sănătate.

Sursa foto: Pexels.com

Publicat: 01 apr. 2021, 12:46 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×