Bucureștiul a depășit duminică incidența de 7 cazuri de Covid-19 la mia de locuitori. Capitala este în scenariul roșu, alături de 11 județe.
Capitala are în prezent o incidență mai mic de 7,5 la mie, așa că momentan se aplică restricțiile de circulație până la ora 20:00, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică, zile în care magazinele se vor închide la ora 18.00, însă potrivit estimărilor specialiştilor, de mâine, Bucureştiul va trece de incidenţa de 7,5 la mia de locuitori.
Potrivit graficului privind incidența cazurilor de coronavirus în ultimele 14 zile în România, cea mai critică situație este în Ilfov – 8,49.
În scenariul roșu mai sunt județele Alba, Arad, Brașov, Cluj, Constanța, Giurgiu, Hunedoara, Sălaj, Sibiu, Timiș.
25 de județe sunt în scenariul galben. Doar cinci au mai rămas cu o incidență a infectărilor în ultimele 14 zile mai mică de 1,5 cazuri la mia de locuitori – Buzău, Harghita, Suceava, Vaslui și Vrancea.
Încă 4.439 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore în România. Rata de pozitivare în ultimele 24 de ore este de 20,6%. Numărul pacienților în stare gravă, tratați în secțiile de terapie intensivă, a ajuns la 1.386.
Sursa foto: Arhiva Ciao