Daniela Iliescu a făcut dezvăluiri nemaiștiute despre relația cu iubitul său, Culiță Sterp. Frumoasa blondină s-a apucat de vlogging, iar în cel mai recent episod a răspuns curiozităților fanilor săi.
Daniela Iliescu este din ce în ce mai activă pe rețele de socializare. Iubita artistului comunică cu fanii săi, iar recent a luat decizia de a le răspunde acestora la întrebările legate de relația sa prin intermediul unui vlog.
Mai mult decât atât, iubita Faimosului a explicat faptul că pentru ea toată această atenție din partea oamenilor a venit ca o mare surpriză, deoarece nu se aștepta ca relația sa să fie atât de apreciată.
„Relația mea cu Culiță mi-a adus foarte multă atenție din partea oamenilor, lucru pe care eu nu l-am preconizat sută la sută și cu care mai târziu, mi-a fost destul de greu să mă acomodez. Eu sunt genul de persoană care nu răspunde răutăților și nu dă curs discuțiilor”, a spus Daniela Iliescu, la începutul vlog-ului.
Unul dintre admiratorii blondinei a întrebat-o pe aceasta dacă este o persoană geloasă. Blondina nu a stat prea mult pe gânduri și a explicat că este o femeie realistă și că a învățat din greșelile pe care le-a făcut în fostele relații.
„Sunt o persoană foarte realistă și nu cred că mă pot numi o persoană geloasă sau posesivă, pentru că eu vreau să cred că nu am investit, în ultimii ani, atât de mult în mine…iar un rol important l-au jucat relațiile mele din trecut din care am învățat câte ceva. Mi-am dat seama că de multe ori, noi femeile, ne facem atât de multe filme care sunt doar în capul nostru.
Și cred cu tărie că așa cum este vorba aceaa ‘că fericirea vine dinăuntru’, cred că și gelozia vine la fel, din tine și atâta timp cât tu nu ai încredere de sine sau nu vezi valoarea ta în viața unui om, atunci este mult mai ușor să devii gelos pe alte persoane, pentru că ai impresia că sunt cu ceva mai presus decât tine, deși ele poate nu sunt”, a mărturisit Daniela Iliescu, iubita lui Culiță Sterp.
Sursă foto: Arhivă Ciao