O situație fără precedent a avut loc în România în cursul zilei de luni: un bărbat de 68 de ani a luat doi bărbați ostatici, într-un apartament din Onești. Ulterior, acesta i-a omorât prin înjunghiere. Înainte de decesul celor doi, s-a publicat și ultima imagine cu cei doi în viață.
În Onești, județul Bacău, a avut loc o crimă îngrozitoare: un bărbat de 69 de ani s-a dus la apartamentul unde locuia înainte și a găsit doi electricieni care munceau. În acel moment, bărbatul i-ar fi amenințat și i-a luat ostatici. Însuși agresorul a sunat la 112 la ora 11:47, însă s-a întrerupt apelul. La ora 11.52 a ajuns primul echipaj de poliție, iar la ora 13.53 au ajuns negociatorii. Puțin timp mai târziu, la ora 14.38, agresorul a sunat și a spus că are două persoane sechestrate și vrea actele casei sau 300.000 de lei, arată Mediafax.
„Primul apel care a sosit la dispecerat la 112 a fost la ora 11:47 de către un bărbat care a sesizat că are o problemă din cauza unui litigiu, ameninţând că o să folosească un cuţit. Apelul a fost transferat de către STS la poliţie, însă la momentul preluării apelului acesta s-a întrerupt. Cu toate acestea, operatoarea de la poliţie a transferat apelul către colegii din teren. În urma informaţiilor primite, primul echipaj ajuns la faţa locului la 11:52, respectiv la cinci minute după sesizare.
La ora 11:55, în urma raportării efectuate de poliţiştii de la faţa locului s-a dispus constituirea unei grupe operative, formată din 17 poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău, Serviciului de Ordine Publică, un negociator, precum şi o echipa de intervenţie din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Bacău. Totodată, la faţa locului s-a deplasat şi adjunctul şefului Poliţiei municipiului Oneşti, precum şi alţi poliţişti din cadrul acestei structuri. Au fost informaţi şi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti, care au ajuns la faţa locului”, a spus comisarul şef de poliţie Gheorghe Cristian, director adjunct al Direcţiei Investigaţii Criminale.
Spre după-amiază, la ora 16.55, s-a produs un declic, moment în care unul dintre ostatici l-a lovit pe agresor. Apoi, bărbatul a început să lovească.
„În jurul orei 16.55 s-a produs un declic, chiar dacă situaţia era sub control între negociator şi agresor. Am observat mişcarea siluetelor agresorului şi a unui ostatic în balconul apartamentului şi am auzit zgomote şi ţipete din interior, fapt care ne-au adus indicii că în interior s-a produs o agresiune”, explică negociatorul.
În imaginea surprinsă din afara apartamentului sunt cei doi bărbați care au trecut prin momente terifiante, după ce au fost sechestrați de bărbatul de 68 de ani. Cei doi erau echipați de muncă, cu măști de protecție, și priveau în jos.
sursă foto: capturi video