Care a fost cauza reală a morții fotbalistului Patrick Ekeng și ce decizie definitivă a fost dată de Curtea de Apel

Publicat: 22 feb. 2021, 15:27 Autor: Andreea Voicu Arhiva

În data de 6 mai 2016, un incident șocant a avut loc. În minutul 70 al meciului Dinamo – Viitorul, Patrick Ekeng s-a prăbușit pe gazon, la puțin timp după ce intrase pe teren. 2 minute și 47 de secunde au trecut între momentul prăbușirii lui Ekeng pe gazon și urcarea lui în salvare, timp care l-a costat viața.

Dinamovistul Patrick Ekeng s-a stins din viață la spital, după ce a fost transportant de pe teren, cu ambulanța. Fotbalistul era inconștient, după ce în data de 6 mai 2016 s-a prăbușit pe teren, în minutul 70 al meciului Dinamo – Viitorul 3-3. El fusese transportat la Spitalul Floreasca din Capitală, fără ca un cadru medical să îi facă manevre de resuscitare, deși fotbalistul se afla în stop cardio-respirator, arată GSP.

După ce i-a fost făcută autopsia, medicii au aflat că bărbatul a avut probleme cardiace.

Momentul în care Patrick Ekeng s-a prăbușit pe teren, în timpul meciului

Ce decizie definitivă a fost dată de Curtea de Apel, după moartea dinamovistului Patrick Ekeng

Curtea de Apel a anunțat astăzi care este decizia definitivă în cazul morții dinamovistului Patrick Ekeng. Apelurile făcute după prima decizie au fost respinse și a fost menținută decizia ca docoturl Mihaiela Elena Duță, persoana care trebuia să îl resusciteze pe Patrick Ekeng, să primească un an și șase luni de închisoare, cu suspendare, dar și 60 de zile de muncă în folosul comunității.

Curtea de Apel a decis majorarea sumei pe care mama lui Ekeng o va primi ca despăgubire, de la 20.000 de euro la 40.000 de euro.Cererea lui Nathalie, văduva lui Patrick, de a primi daune de 655.200 euro a fost respinsă ca fiind inadmisibilă.

„Noi considerăm că s-a făcut dreptate și sperăm să fie un semnal de alarmă, atât pentru cluburi cât și pentru cei implicați în procesul de acordare a îngrijirii medicale sportivilor”, a spus avocatul Vlad Hosu, care a reprezentat o parte a familiei.

Sursă foto: captură video Youtube

Publicat: 22 feb. 2021, 15:27 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×