Oana Roman și soțul său s-au despărțit, însă atunci când vine vorba de fiica lor cei doi uită de probleme și încearcă să petreacă cât mai mult timp cu acesta. Recent, vedeta a dezvăluit faptul că are grijă ca Isabela să nu lisească de la orele online și o ajută pe micuță ori de câte ori aceasta are nevoie.
În cadrul unei emisiuni de la Antena Stars, Oana a mărturisit faptul că micuța Isabela le duce dorul colegilor săi de școală, iar micuța abia așteaptă ca unitățile de învățâmânt să se redeschidă.
„Trebuie să stea mereu pe un scaun în fața calculatorului. Este complicat și din punct de vedere al interacțiunii sociale, pentru că Isabelei îi place foarte mult să interacționeze cu ceilalți copii, atât cât a prins ea acele două săptămâni cât a fost la școală și i-a plăcut foarte mult. Chiar zilelel trecute mi-a zis: «Mami, îmi este foarte dor să mă duc la școală, mi-e dor să mă îmbrac în uniformă, să mă duc să mă întâlnesc cu colegii, să fiu în clasă».
E un lucru pe care copiii îl simt ca pe o lipsă, ideea asta de a nu putea să interacționeze cu ceilalți copii din clasă. E foarte greu la clasa 0 sau clasa pregătitoare să înveți să scrii și să faci exerciții online”, a spus Oana Roman, potrivit Spynews.
Celebra vedetă a povestit recent pe rețelele de socializare experința groaznică prin care a trecut. Fiica sa a înghițit heliu, iar într-o fracțiune de secundă s-a prăbușit la pământ.
Vedeta a explicat pe Instagram că a lăsat-o nesupravegheată pe micuța Iza doar câteva secunde, moment în care fetița a făcut un gest care ar fi putut să o coste scump.
După ce a inhalat heliu, Iza a amețit și a fost la un pas de leșin: „Iza a desfăcut un balon și a înghițit heliu și a amețit atât de tare încât pur și simplu s-a prăbusit la pământ. Abia am reușit sa o prind ca să nu dea cu capul de ceva. Așa că nu lăsați copiii să înghită heliu, pentru că le crează o amețeală foarte puternică”, a spus Oana Roman.
După această experință neplăcută, Oana Roman a tras un semnal de alarmă, prin care avertizează părinții să nu îi lase pe micuți nesupravegheați pentru că se poate întâmpla orice.
„O neatenție de 30 de secunde poate costa mult”, a mai precizat vedeta.
Sursă foto: Arhivă Ciao