Tora Vasilescu a făcut declarații despre momentele grele prin care a trecut după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Celebra actriță a mărturisit că boala i-a lăsat sechele, iar din acest motiv se duce la medic destul de des.
Îndrăgita actriță Tora Vasilescu și soțul ei s-au infectat cu Covid-19. Aceasta a vorbit despre experiența prin care a trecut.
”Ne-a jucat și nouă festa Covidul, anul trecut, în noiembrie, când m-am infectat împreună cu soțul meu, și sistemul imunitar este puțin compromis. Nu știu cum l-am luat”, a povestit Tora Vasilescu pentru publicația Formula AS, potrivit click.ro.
Deși cei doi s-au vindecat, boala a lăsat urme, iar acum sunt nevoiți să treacă mult mai des prin cabinetul medicului.
“Noi am fost norocoși, am dus boala pe picioare, slavă Domnului. Dar chiar și așa am resimțit-o ca pe o viroză puternică, cu niște manifestări pe care nu le-am mai trăit până acum. Eram pregătită, aveam medicamente în casă și ne-am tratat așa cum ne-au sfătuit medicii. Apoi am făcut amândoi o lună de oxigenoterapie, la o clinică specializată. Dar uite că eu am ceva sechele, respirație îngreunată, de unde și vizitele pe la medici. Dar, revenind, in general, suntem bine”, a mai declarat actrița.
Chiar daca are mereu zâmbetul pe buze, Tora Vasilescu a povestit prin ce momente grele a trecut în urmă cu ceva timp. Actriţa a fost la un pas să îşi piardă viaţa, conform a1.ro.
„Am suferit enorm, am căzut, m-am ridicat”, a spus Tora. „În pauza unui spectacol am avut un avort spontan. Salvarea a venit după ce s-a terminat spectacolul. Spectacolul s-a oprit atunci. Eram în momentul miresei, m-am dus la toaletă, ştiam ce se întâmplă şi am rugat un coleg să-mi spună dacă ceva se vede, pentru că eram îmbrăcată în rochie albă. La spital, doctorii mi-au spus că s-a oprit spontaneitatea. Am avut probleme grave de sănătate”, a spus Tora Vasilescu la „Acces Direct”.
Sursă foto: Arhivă Ciao