Un nou focar a fost depistat în București: 26 de cadre medicale au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, după ce au luat virusul de la un pacient internat în spital.
Un alt focar a fost depistat în Capitală, de data aceasta la Spitalul Sf. Pantelimon. În cursul zilei de vineri, alte 26 de cadre medicale din unitatea spitalicească au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus: una dintre persoane este medic, iar restul sunt brancardieri, asistente și infirmiere, arată Antena 3. Potrivit informațiilor, persoanele s-au infectat, după ce au intrat în contact cu unul dintre pacienți, infectat la rândul său cu noul coronavirus. Inițial, pacientul a fost testat de trei ori, ieșind negative. A rămas internat în spital, cu simptomatologie specifică, iar cel de-al patrulea test a ieșit pozitiv.
„Cadrele medicale nu sunt cu o formă (a bolii – n.r.) care să necesite internarea, sunt asimptomatici majoritatea. Au fost consultați de infecționist, sunt acasă în izolare, cei care au nevoie de tratament stau pe tratament, cei care nu au nevoie stau în izolare acasă”, a explicat managerul Spitalului Sf. Pantelimon din Capitală, chirurgul Dragoș Davițoiu.
„Doamne ferește să se închidă spitalul! Un pacient simptomatic și înalt suspect de COVID-19 a avut 2 sau 3 teste negative la un interval de câteva zile și până la urmă a ieșit pozitiv, timp în care s-a infectat și altă lume. Noi nu avem cum să închidem spitalul, trebuie să asigurăm urgența. E spital de urgență mare, 200 de persoane intră pe zi în urgențe. Situația acum e la fel ca orice altă zi de lucru. Terapia intensivă nu are niciun caz nici în rândul personalului, nici în rândul pacienților, funcționăm în continuare. (…) Deci secțiile nu sunt închise, am sistat internările. Pe secție sunt pacienți și în continuare au nevoie de îngrijiri (…). Sperăm ca până luni, marți să redeschidem secția pentru internări noi”, a mai spus chirurgul.