Anca Serea a trecut prin momente cumplite! „Am crezut că nu o să-mi revin”

Publicat: 10 aug. 2020, 09:05 Autor: Elena Vedete

Anca Serea a trecut, recent, prin momente nu tocmai plăcute. Mamă a şase copii, soţia lui Adi Sână a ajuns la spital din cauza unei probele de sănătate mai vechi, care a speriat-o cumplit. 

Dar cum totul e bine când se termină cu bine, Anca şi-a liniltit urmăritorii de pe reţelele de socializate, explicându-le că se simte mai bine şi că s-a întors acasă.

„În sfârșit am ajuns acasă! Și… sunt puțin mai bine! Sănătatea este cel mai prețios lucru din viață unui om. Iar ultima săptămâna mi-a demonstrat din plin cât de mult contează să ai grijă de ține, nu doar pentru binele tău, ci și pentru al celor care depind de ține sau al celor care țin la ține. 

Poate o parte din voi, prietenii de aici ați aflat că am ajuns internată în spital din cauza anemiei. Este o problemă de care știam, dar nu i-am acordat niciodată importantă cuvenită. Corpul meu a vrut să îmi transmită mesajul că muncesc prea mult, mă odihnesc prea puțin și nu am ținut cont de tratamentul pe care ar trebuit să îl urmez constant. 

Simptomele pe care le-am resimțit de dată această au fost că un duș rece. Am crezut efectiv că… nu o să-mi revin. Iar familia și foarte mulți prieteni s-au îngrijorat nespus. Mulțumesc tututor pentru că v-ați gândit la mine și poate v-ați rugat pentru binele meu. 

Va rog pe toți care citiți această postare să aveți grijă de voi, să nu credeți că problemele de sănătate pe care le aveți dispar de la sine sau că aveți timp să va ocupați de ele luna viitoare, poate anul viitor. Sănătatea noastră trebuie să fie o prioritate indiferent de orice! Va îmbrățișez cu dragoste, să fim sănătoși!”, a scris Anca Serea pe Instagram.

https://www.instagram.com/p/CDqjW23JQGj/

Anca Serea are o famile extrem de frumoasă

Anca Serea și Adi Sînă au o familie mare și frumoasă! Pentru Anca Serea, viața și este ”magică și colorată”, mai ales pentru faptul că are o familie mare, copii frumoși și un soț care o ajută în permanență. Și, evident, viața magică se leagă și de armonie, respect și iubire! Dar oare Anca Serea dorește să mărească, din nou, familia? Mămica-eroină, care a născut șase copii, se bucură de fiecare zi din viața ei alături de cei dragi!

„Buna dimineata! Viata este atat de magica si de colorata, incat este pacat sa nu ii savuram paleta de culori ori de cate ori putem. Imi place sa cred ca nuantele de albastru reflecta clipele de libertate si relaxare, in cele de galben se regasesc clipele de bucurie intense, iar in cele de rosu clipele de iubire, de pasiune. Albul ascunde puritate, iar verdele prospetime, natura. Va invit sa cautati si voi alte nuante din vietile voastre si sa le atribuiti semnifactia pe care o simtiti. Va asigur insa ca totul este ca o paleta imensa a unui pictor maestru, expert in imbinarea perfecta a tuturor culorilor, astfel incat rezultatul este de o armonie sublima. Iar tabloul final isi schimba compozitia de la o zi la alta, incat intotdeauna va arata altfel, dar mereu la fel de frumos. Va propun sa priviti cel putin in fiecare dimineata aceasta alegorie divina si sa savurati din plin fiecare pata de culoare. Caci merita sa ne bucurăm de viata din plin!”, scrie Anca Serea pe Instagram, în urmă cu câteva săptămâni.

 

Publicat: 10 aug. 2020, 09:05 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×