Simona Halep, dezvăluiri cutremurătoare din trecutul ei: “Trei luni am fost în depresie”

Publicat: 10 iul. 2020, 13:05 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Simona Halep este cea mai apreciată sportivă din România. Toată lumea a auzit măcat o dată numele său, însă puțini sunt cei care stiu cu ce probleme s-a confruntat campioana în trecut.

Simona Halep este extrem de discretă când vine vorba de viața personală, dar de data aceasta a dat cărțile pe față. Recent blondina a povestit un moment ce i-a marcat viața, un episod care a făcut-o să sufere enorm.

Simona Halep, momente dificile

După finala de la Roland Garros 2017 unde a pierdut meciul cu Jelena Ostapenko, Simona Halep a suferit enorm. Din spusele sale, aproximativ trei luni a fost în depresie, însă a găsit puterea de a merge mai departe.

„Am avut și eu momente de cădere, iar cel mai greu moment din viața mea a fost în 2017, când am pierdut finala de la Roland Garros cu Jelena Ostapenko. Trebuie să recunosc că trei luni am fost în depresie. Mă trezeam noaptea plângând, dar n-am lipsit nicio zi de la antrenament”, a povestit Simona Halep.

„A fost cel mai mare eșec din cariera mea. Bine, finală de Grand Slam nu e eșec, dar faptul că am condus meciul și n-am reușit să-l inchei, a fost un eșec pentru mine. Darren mi-a spus că nu mulți sportivi reacționează așa la un eșec atât de mare. El mi-a zis că am puterea să merg mai departe și atunci am crezut și mai mult în mine”, a mai spus ea.

Simona Halep se pregăteşte să devină mamă: „Abia aștept ziua”

De-a lungul timpului Simona Halep a fost discretă cu viaţa sa personală, însă în urmă cu ceva timp a făcut câteva dezvăluiri din intimitate şi a vorbit despre o posibilă sarcină. Sportiva a răspuns curiozităţilor fanilor, care, bineînţeles, au vrut să ştie dacă sportiva se gândeşte să devină mamă.

Răspunsul jucătoarei de tenis nu a întârziat să apară, aceasta confirmând, cu fiecare ocazie, că îşi doreşte să devină mamă şi chiar se pregăteşte moral în acest sens. Mai mult decât atât, sportiva s-a declarat mereu o mare iubitore a copiilor, mai ales că are acasă o nepoţică superbă, care îi seamănă leit.

‘‘Îmi place să-mi petrec timpul cu copii, mai ales de când am o nepoțică. Parcă îi iubesc din ce în ce mai mult. Abia aștept ziua când voi avea copiii mei, dar, deocamdată, vreau să joc în continuare tenis, măcar câțiva ani de acum înainte”a spus Simona Halep, în urmă cu ceva timp.

Publicat: 10 iul. 2020, 13:05 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×