Presupusa amantă a lui Codrin Nicoară, soțul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, trece prin clipe grele. Femeia care era vanzătoare la un magazin din localitate, a fost dată afară de la locul de muncă.
Deși a negat în permanență faptul că ar fi avut o relație cu soțul artistei, presupusa amantă a vorbit pentru bzi.ro despre scandalul în care este implicată. Din cauza locuitorilor care o cred vinovată, patronul magazinului la care aceasta lucra a fost nevoit să o dea afară, după cum a declarat chiar femeia.
”Eu am fost chemată la Poliție și am dat declarație că nu am și nu am avut nicio treabă cu Codrin Nicoară. Dacă vorbesc două babe prin sat că am avut vreo treabă cu el înseamnă că am avut? Chiar dacă am negat la Poliție asta, presa tot a scris că aș avea”, a fost declarația femeii care este pusă la zis de oamenii din comuna Aroneanu, județul Iași.
Sătenii mai susțin și faptul că soțul presupusei amante ar fi dat-o afară din casă, după ce au apărut zvonurile că ar avea o legătură cu pianistul Codrin Nicoară. Tot sătenii mai spun că soțul Mariei Macsim Nicoară mergea des la cele două magazine la care lucra presupusa amantă, de unde cumpăra diferite produse.
Potrivit medicilor, mezzosoprana Maria Macsim Nicoară este mai bine, chiar dacă aceștia se abțin să vorbească despre starea în care se află, iar artista va fi transferată la un al spital, și anume la Spitalul de Recuperare din Iași. Aceasta are nevoie de recuperare neuromotorie. Artista a început să își miște mâna dreapta, piciorul drept, clipește și nu mai este conectată la aparate.
„Pacienta va fi transferată la Spitalul de Recuperare din Iași, unde va urma o perioadă de recuperare neuromotorie. Se observă o ameliorare ușoară a stării sale de sănătate”, a precizat pentru bzi.ro, dr. Florin Grămadă, potrivit VIVA.
„Am avut o discuție cu medicii de la Spitalul de Neurochirurgie. Pacienta ar putea fi transferată la noi, am rezervat un loc, însă nu știm când se va face transferul. Starea ei de sănătate se poate modifica. Pacienta va fi transferată pentru recuperare neurologică. Nu am văzut pacienta, nu am analizat starea ei de sănătate ca să mă pot pronunța în momentul de față”, a spus dr. Bogdan Ignat.