În ultima perioadă, în România s-a produs o creștere a numărului de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, fapt ce devine îngrijorător în rândul autorităților, dar și al oamenilor.
Măsurile de relaxare ”s-au simțit”, dacă am putea spune așa, în ultima perioadă, oamenii mergând pe litoral, la munte, în parcuri, dar și la terase. S-au bucurat de zile și nopți de distracție, după ce pandemia i-a ținut închiși în case.
Însă, medicul Răzvan Constantinescu criticase de la bun început măsurile luate de autorități, iar acum a făcut noi declarații în acest sens. El susține că ”ar trebui să ne bucurăm să fie cât mai mulți infectați” zilnic, pentru a căpăta „imunitatea de turmă”.
„Noi ar trebui să ne bucurăm să fie cât mai mulți infectați în fiecare zi. Pe noi trebuie să ne preocupe doar cazurile grave, să nu cumva să avem cazuri grave, să nu cumva să avem creșteri ale deceselor.
Dar infectați, dintre care 90-95% sunt complet asimptomatici, ar trebui să avem cât mai mulți, pentru a se instala așa-numita imunitate de turmă și să scăpăm cât mai repede și de pericolul de a-i infecta noi pe cei vulnerabili – foarte în vârstă și cu comorbidități”, a afirmat Răzvan Constantinescu, într-un dialog cu Ion Cristoiu, arată bugetul.ro.
„Nu cunoaște nimeni în România și cred că nici pe glob vreun pacient perfect sănătos, tânăr, care să fi murit de Covid. Nu există așa ceva”, a mai spus doctorul.
„GRIPA PENTRU PROȘTII ISTERIZAȚI
Ca să-i lămuresc pe imbecilii care umblă cu chiloțeii pe nas prin aeroporturi, mă ofer voluntar să mă infectez cu virusul vieții. Să vadă și ei un medic nevaccinat ”antigripal” (o tâmpenie, având în vedere polimorfismul virusurilor gripale) care nu moare, frate, deși ”a susținut ciuma roșie” (!)
Prostovănimea lumii în care trăim nu pricepe nimic, se comportă ca o turmă, de aceea este ușor de manipulat. Ea nu poate înțelege că astfel de virusuri nu prezintă pericol vital decât pentru categoriile cu risc maxim: cirotici, neoplazici, vârste extreme, pacienți cu insuficiență cardiacă severă, BPOC, imunodeprimați (aș adăuga eu, și cei care s-au vaccinat aiurea pentru orice prostie).
Generația ”i-phone” poartă barbă și glezne goale, mască de pânză pe facies, urlă că vrea nu știu ce țară ca afară, iese la proteste în mod ovin, se vaccinează în draci ca să-și facă rost de vreo leucemie și apoi se plânge că statul nu face nimic pentru ei, nu îi pune biberonul. Mortalitatea gripei ”Covid-19” este de 2,4%, comparativ cu 2,1% cât a fost cea a epidemiei de gripă din 2018. Și atunci de ce vă isterizați, glezno-barbișoanelor?”, spunea medicul.