Maria Constantin este una dintre cele mai iubite artiste de muzică populară. Chiar dacă a reuşit să ajungă acolo unde şi-a propus, vedeta a avut perioade când a fost la un pas de a ceda psihic, din cauza problemelor și a oamenilor care nu au avut încredere în ea.
Maria Constantin a vorbit despre probabil, cel mai greu moment din viaţa ei. După divorțul de Marcel Toader, interpreta a încercat să îşi țină viața personală departe de ochii curioșilor.
“Au fost și oameni care nu au avut încredere că voi ajunge aici. Am trecut peste asta și am încercat să îmi îndeplinesc visul. Am avut foarte multe nopți în care îmi doream să nu mă mai trezesc, plângeam. Sunt momente în viață când trebuie să te întărești, că altfel cazi. Este foarte greu, pentru că meseria noastră este extrem de solicitantă”, a povestit cântăreața, la Star Matinal.
Fosta soție a lui Marcel Toader a preferat să păstreze tăcerea despre moartea omului de afaceri din 3 august. Cu toate acestea, Maximilian a mărturisit cum a reacționat artista, de fapt, care s-a despărțit cu mare scandal de celebrul om de afaceri.
Potrivit fiului omului de afaceri, Maria a sunat pentru a-i oferi ajutorul.
„Da, a trimis o coroană. Maria m-a sunat să mă întrebe dacă am nevoie de ajutor, am refuzat-o respectuos. Am apreciat gestul”, a spus Maximilian Toader.