Noile măsuri luate pentru bolnavi, după relaxarea de la 1 iunie

Publicat: 29 mai 2020, 12:42 Autor: Elena Arhiva
Noile măsuri luate pentru bolnavi, după relaxarea de la 1 iunie

Guvernul a decis noi măsuri pentru acordarea și decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor și dispozitivelor medicale în spitale și policlinici, cu cardul de sănătate, după relaxarea restricțiilor din 1 iunie, astfel încât să nu se răspândească infecția COVID-19.

Guvernul a aprobat o hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate. Actul normativ stabilește mai multe măsuri noi pentru acordarea şi decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare specifice și dispozitivelor medicale, precum și măsuri care au ca scop limitarea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus în rândul populaţiei.

„Începând cu data de 1 iulie 2020, serviciile acordate de către unitățile sanitare cu paturi, furnizorii de investigații paraclinice, furnizorii de medicamente, furnizorii de servicii de radioterapie şi cei de dializă vor fi validate cu cardul național de asigurări de sănătate. Măsura este necesară pentru asigurarea continuității în acordarea serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare specifice, dispozitivelor medicale din cadrul programelor naționale de sănătate curative. Nu va fi însă obligatorie transmiterea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate în termen de 3 zile lucrătoare de la data acordării, respectiv eliberării, a serviciilor medicale și materialele sanitare specifice, înregistrate/eliberate off-line”, potrivit actului normativ.

Conform actului normativ, medicii de familie pot emite în continuare prescripții medicale pentru bolnavii trataţi în cadrul programelor naţionale de sănătate curative cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise bolnavilor de către medicul specialist, respectiv scrisoare medicală și/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere, dar și pentru medicamentele care până la data instituirii stării de urgență erau prescrise de către medicii specialişti în conformitate cu limitările de prescriere prevăzute în HG nr.720/2008, cu modificările și completările ulterioare și în Ordinul ministrului sănătății publice și al președintelui CNAS nr. 1301/500/2008 cu modificările și completările ulterioare, scrie antena3.ro.

OMS: „S-ar putea ca noul coronavirus să nu fie eradicat niciodată”

Cercetătorii au concluzionat faptul că noul coronavirus ar putea deveni endemic precum HIV.

Expertul în probleme de urgenţă al organizaţiei, Mike Ryan, a afirmat: “Acest virus poate deveni un alt virus endemic în comunităţile noastre şi este posibil să nu fie eradicat niciodată. Cred că este important să fim realişti şi nu cred că cineva poate prezice când va dispărea această boală”.

El a mai transmis că lumea are un anumit control asupra modului în care se confruntă cu boala, deşi a însemnat un “efort masiv”, chiar dacă se găseşte un vaccin, potrivit The Guardian.

Publicat: 29 mai 2020, 12:42 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×