Tinute sub lupa. Vedete care poarta haina de blana cu stil

Publicat: 31 ian. 2017, 12:03 Autor: Echipa Ciao.ro News 3
Tinute sub lupa. Vedete care poarta haina de blana cu stil

De-a lungul timpului blana a devenit încet, dar sigur, un simbol foarte clar al luxului și totodată un reprezentant de valoare al unui statut social ridicat, evident susținut de marile case de modă și adaptat în funcție de tendințele momentului. Interpretată în așa fel încât să se poată preta oricărui context cotidian, haină de blană a ajuns datorită versatilității dobândite un must-have de sezon, iar în prezent apare sub forme accesibile oricui. Din cauza nenumăratelor opțiuni, ajungem poate în punctul în care ne întrebam: cum purtăm blana într-un mod corect? Singurul mod în care poți controla un asemenea item este prin a-l coordona armonios cu stilul și personalitatea ta. Vestea bună este că nu trebuie să te încadrezi într-un tipar glam pentru a putea purta blana în 2017; o pereche de bascheți casual pot înlocui clasicii stilleto, dând astfel naștere unui efect extrem de cool, ce uneori poate amplifica chiar și nota de opulență. De asemenea, când iei în considerare o astfel de piesă statement, atenția la detalii trebuie sporită deoarece orice discrepanță este pusă sub lupă. Având un volum consistent, întreaga siluetă trebuie echilibrată cu elemente slim-fit sau cel puțin cu proporții filiforme.

Așa cum era de așteptat, vedetele au întâmpinat sezonul rece în același spirit chic ca până acum, adaptând trendul blanurilor la stilul personal. Iata așadar cele mai inspirate ținute:

1.Geanina Ilies
Luxul în 2017 se rezumă la subtilități, naturalețe și combinații imprevizibile tratate cu degajare. Surpriza plăcută în cazul de față este că Geanina a reușit să găsească echilibrul perfect între eleganța hainei de blană și vestimentația casual. Combinația de texturi este impecabilă, iar din punct de vedere cromatic această nuanță de gri cuarț dă un plus de rafinament întregului ansamblu.

2.Diana Lascarescu Sucu
Un exemplu foarte coerent de casual chic, în care jacheta de blană și geanta sunt pionii principali, puși în valoare foarte bine de zona neutră a restului de ansamblu. Diana controlează cel mai bine o zona clasică, iar din acest motiv mi-ar fi plăcut foarte mult să văd o pereche de Mary Janes retro, într-o nuanță subtila de rubin, pentru a susține și mai bine acest demers.

3.Alina Geambazi
Dacă vrei să optezi pentru un look cu influențe glam rock, haina de blană și pantalonii de piele vor face mereu cea mai bună echipă, acompaniați desigur de o pereche de bocanci clasici, până deasupra gleznelor, sau o pereche de botine cu toc. In cazul Alinei observ o mare atenție la detalii, lucru benefic pentru consistența acestui look. Pentru genul acesta de direcție recomand totuși genți atipice, în același registru rock-chic.

4.Maria Marinescu
Introducând această blană albă în mix, Maria reușește să revigoreze o ținută construită cu niște piese basic și să o ducă într-o zonă de street style foarte actuală. Topul cu mesaj și căciula poziționată strengărește amplifică efectul casual al ansamblului și adaugă o doză de umor care deși în contrast cu nuanța glam a jachetei, funcționează perfect în acest context de zi.

5.Andreea Raicu
Imi place această ținută pentru că reușește să îmbine câte puțin din ambele lumi. Este compusă într-o manieră clasică, temperată, dar datorită nuanței monocromatice de negru, a hainei de blană scurte, a coafurii relaxate și a botinelor de piele din picioare, aduce o doză de glam rock cool în ecuație. Din acest motiv, recomand în această formulă și o pereche de botine cu toc 70s, din piele lacuita.

6.Veronica Pașcu
Aceasta blană este pe cât de frumoasă, pe atât de impunătoare datorită volumului și efectului grafic, în trei nuanțe. Deși în teorie este foarte cool să completezi un astfel de look cu o pereche de jeans, jacheta de față are o pregnanță care poate deveni copleșitoare în combinații atipice. Din acest motiv recomand o abordare clasică în adevăratul sens al cuvântului și îi recomand Veronicăi o pereche de pantaloni din stofă groasă, cu un cut masculin.

7.Cristina Dorobantu
Imi surâde foarte mult acest look deoarece are o versatilitate aparte. Mizează pe două piese clasice, cu efect glam, ambele din materiale elegante, și totuși datorită accesorizării reușește să se pastreze într-o zonă casual, de zi. Recomand această formulă și pentru seară, bineînteles cu o pereche de sandale aurii, cu barete subțiri și o mini-poșetă retro, metalizată.

8.Vica Blochina
Din punct de vedere cromatic, nici nu se putea mai bine. Acest bleumarin merge perfect cu nuanța maronie a hainei de blană, iar tușa de roșu da un plus de forță întregii compoziții. Mă bucur de asemenea să văd această pereche de pantaloni cu un cut masculin într-un context care debordează sex-appeal, singurul lucru care l-aș evita în cazul de față ar fi accesorizarea excesivă. Nu zic nu unui decolteu adânc, atâta timp cât nu există vreun element care să atragă atenția asupra lui, cum este acest lanț cu pandantiv supradimensionat.

9. Anna Lesko 
Dacă vrei să știi cum să duci o haină de blană într-o zonă cool, combinația pentru care a optat Anna reprezintă exemplul perfect. Trendul sportswear este pe val, iar asocierea acestui trening cu o haină de blană elegantă este o mișcare foarte actuală. Mi-ar fi plăcut și mai mult o pereche de sneakers clasici Nike în cazul de față sau dacă se dorește neapărat păstrarea acestui tip de încălțăminte, recomand o pereche de boyfriend jeans.

 

10.Tania Budi
Haina de blană în varianta multicoloră reprezintă o opțiune în aparență extravangantă, dar care odată temperată cu elementele corespunzătoare poate deveni o semnătură de stil foarte chic. Apreciez și încurajez demersul îndrăzneț al Taniei, dar aș evita să includ foarte multe piese statement într-un singur ansamblu pentru a nu aglomera compoziția. Din acest motiv, în cazul de față mi-ar fi plăcut mai mult o pereche de încălțăminte neutră, cum ar fi o pereche de botine flat, din velur.

Publicat: 31 ian. 2017, 12:03 Autor: Echipa Ciao.ro News 3
Pe aceeași temă
×