Este cunoscut faptul că Regina Elisabeta a II-a avea o slăbiciune pentru nepotul ei, Prințul Harry. Recent au apărut în spaţiul public informaţii despre farsele pe care acesta i le făcea reginei. Bunica prinţului nu se supăra, din contră, chiar reuşeau să o amuze glumele nepotului său.
Nu este un secret pentru nimeni că între Regina Elisabeta a II-a și Prințul Harry a existat o relație specială, care se putea sesiza cu ochiul liber în toate fotografiile în care cei doi au fost surprinși împreună. Această relaţie nu a putut fi stricată de nimeni şi nimic, nici măcar de farsele nesărate ale prinţului.
Conform fostului majordom al Reginei, Paul Burrell, Prințul Harry era singurul care scăpa nepedepsit după ce îi făcea bunicii sale farse lucru de care, se pare, acesta a profitat din plin în copilărie.
„O cunosc pe Regină foarte bine și știu că ține foarte mult la Harry”, a povestit Burrell.
„În timp ce William bea un ceai alături de ea, după ce ieșea de la școală, Harry venea și punea muște de plastic în zaharniță. Era ilar. Harry a fost singurul care a putut să-și păcălească bunica”, a spus fostul majordom pentru OK Magazine.
Burrell, care a vorbit ultima oară cu Regina Elisabeta a II-a în 2018, a mai povestit şi faptul că cea care îl încuraja pe Harry în această privință era chiar mama lui, Prințesa Diana, mai ales când era vorba despre alegerea cadourilor de Crăciun.
„Ea petrecea ore întregi căutând cadouri amuzante de pus în ciorăpeii lor. Într-un an, Harry a primit un caca fals”, a mai povestit majordomul.
Drept urmare, Prințul Harry a început imediat să caute locuri pe unde ar putea pune răhățelul fals de câine pentru a fi găsit de bunica lui, Elisabeta a II-a.
Conform șefului personalului de la Althorp Estate, unde a stat Harry în copilărie, micul prinţ avea obiceiul să arunce papuci în toaletă și să tragă apa atunci când vizitau proprietatea, iar asta le crea multe probleme angajaților de acolo.
„Când prințul Charles și Diana i-au adus pe William și pe Harry la Althorp, Harry era o mică obrăznicătură – înfunda toaleta cu papuci”, a povestit șeful personalului, conform publicației Mirror.