Petre Geambașu, declarații emoționante după întâlnirea cu nepotul său: ”O bucurie imensă”

Publicat: 05 feb. 2020, 09:24 Autor: Hermina Hagianu Vedete
Petre Geambașu, declarații emoționante după întâlnirea cu nepotul său: ”O bucurie imensă”

Călin și Petre Geambașu s-au aflat la cuțite în ultimii șase ani, iar de-a lungul timpului și-au aruncat cuvinte grele chiar și în spațiul public. Au avut câteva tentative de împăcare, însă nimeni nu își imagina că lucrurile se vor liniști într-un final.

Călin Geambașu și-a ținut fanii la curent întotdeauna cu ceea ce se întâmplă în viața lui. Admiratorii artistului au avut surpriza să afle de această dată faptul că tatăl său i-a făcut o vizită, iar lucrurile dintre ei încep să se îndrepte.

“E un pas spre o redresare a lucrurilor, în special pentru binele copilului. Micuțul are nevoie de stabilitate, de viață de familie, de sentimente ce se dezvoltă numai în cadrul familial. În primul rând, Călin trebuie să înțeleagă că ‘împăcarea’ – dacă aceasta se va produce – înseamnă familia întreagă, adică Bica și Bicu (bunica și bunicul – n.r.). Niciodată altfel. Știți care a fost manifestarea lui Davin la momentul vizitei mele? O bucurie imensă pentru toți trei, apoi o îmbrățișare lungă”, a spus Petre Geambașu pe o rețea de socializare.

Și Davin, nepotul lui Petre Geambașu, a fost super-încântat de vizita bunicului: “Cât am stat la ei, Davin a exclamat de două-trei ori: ‘Ah, Doamne, așa aș vrea să fie viața mea, cu bunic, cu bunică, cu mamă, cu tată, să fim o familie!”, a mai spus Geambașu senior.

Au îngropat securea războiului

Petre Geambaşu a făcut de această dată primul pas și a decis pe nepusă masă să-i viziteze pe fiul şi pe nepotul său, spre marea fericire a amândurora.

„Minunile nu au loc la date fixe, ci doar atunci când oamenii vor cu adevărat să le înfăptuiască! Aseară, tatăl meu în sfârșit a fost Bunic. După ce ne-a respins de Crăciun, aseară tatăl meu ne-a făcut o SURPRIZĂ FORMIDABILĂ și ne-a vizitat fără absolut nicio pregătire anterioară. A făcut 2 copii fericiți. Pe DaviN și pe mine. Cred că nici lui nu i-a displăcut vizita. Nu a trebuit să fie Paște sau Crăciun, ci doar un dram de Bunăvoință. După 5-6 ani de blocadă, atacuri mediatice prin interpuși și ostilitate gratuită, Iubirea și Demnitatea au învins Orgoliul și Lașitatea”, a scris Călin Geambaşu pe Facebook.
Publicat: 05 feb. 2020, 09:24 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×