Mariah Carey a devenit, graţie melodiei sale ”All I Want for Christmas Is You”, primul artist care s-a aflat în fruntea clasamentului muzical Billboard Hot 100 în patru decenii diferite, informează AFP.
Hitul, lansat în 1994, ocupă prima poziţie în clasamentul Billboard Hot 100 în săptămâna 30 decembrie 2019-4 ianuarie 2020.
Astfel, Mariah Carey a fost prezentă în fruntea clasamentului în anii ’90, ‘2000, ‘2010 şi ‘2020, relatează Agerpres.
„Daaaa! Am reuşit!”, a scris cântăreaţa pe pagina sa de Twitter sărbătorind cu un pahar de şampanie în mâini după ce a coborât dintr-un avion.
”All I Want for Christmas Is You” a beneficiat în 2019 de o nouă campanie de promovare odată cu relansarea albumului ”Christmas” şi realizarea unui nou videoclip.
Noul videoclip conţine scene filmate în timpul producţiei clipului original, dar care nu au mai fost oferite publicului până acum. Perioada Crăciunului, turneul lui Mariah Carey în Statele Unite şi utilizarea inteligentă a reţelelor de socializare au contribuit la propulsarea piesei pe prima poziţie a clasamentului Billboard, primul numărul unu al cântăreţei în peste 11 ani.
Popular în perioada anilor ’90 şi ‘2000, hitul a avut parte de o revenire în forţă după ce a fost inclus pe coloana sonoră a filmului ”Love Actually” (2003) şi mai ales după apariţia tehnologiei streaming.