A murit actorul Traian Andrii! S-a stins din viață chiar înainte de a împlini 67 de ani

Publicat: 27 dec. 2019, 11:52 Autor: Maria Apostol News

Născut pe 13 februarie 1953, Traian Andrii este un nume pe care botoşănenii l-au păstrat în ultimul deceniu mai degrabă în ascunzişul inimii decât l-au aplaudat pe scenă, din cauza apariţiilor scurte şi foarte rare.

Botoşănenii l-au urmărit de-a lungul timpului în spectacolele Teatrului Mihai Eminescu.

Retras din lumina reflectoarelor din cauza unei sănătăţi fragile, a apărut sporadic în ultima vreme, dar de fiecare dată rămânând în memoria afectivă a spectatorului. Ultima apariţie a fost în spectacolul „În largul nostru”, regia Vlad Cepoi, într-o secvenţă înregistrată şi difuzată pe ecran, relatează botosaneanul.ro.

A jucat extraordinar în „Make love not war”, regia Adi Carauleanu, alături de Radu Dragoş. Traian Andrii era Soldatul înalt. O lecţie de umanitate în plin război, cei doi actori arătând că în fapt, războiul nu este al lor, ci al altora. Traian Andrii şi Radu Dragoş au făcut roluri excepţionale, valorificandu-se reciproc şi conferind spectacolului un farmec aparte, asa cum au si dovedit, de fapt, aplauzele publicului.

Îl ţinem minte în „Prinţesa”, regia aceluiaşi Adi Carauleanu, unde l-a interpretat pe Milyko, soţul care, pentru liniştea căminului, cedează mereu în faţa soţiei sale.

Publicat: 27 dec. 2019, 11:52 Autor: Maria Apostol News
Pe aceeași temă
×