Lora și Dan Badea au divorțat în anul 2014, după ce amândoi au ajuns la concluzia că nu mai pot continua relația, din cauza momentelor tensionate. Cei doi și-au refăcut viețile, însă artista a rămas marcată de câteva episoade de care acum nu vrea să își mai aducă aminte.
Într-un moment de sinceritate, Lora a ales să povestească episoade mai puțin plăcute din timpul relației pe care a avut-o cu Dan Badea.
„O să fiu foarte sinceră fără să fiu melodramatică. Am acceptat să rămân într-o relaţie în care iubitul meu devenise agresiv fizic, lucru care s-a întâmplat după ce am tolerat agresivitate verbală. Mi s-a cerut să aleg între a cânta şi el, iar o altă limită a fost minciuna pe care mi-a spus-o când susţinea că îşi doreşte familie şi copil şi apoi mi-a spus că nu vrea copil. A durut cum nu vă puteţi imagina, pentru că îmi spunea cine o să mai meargă în locul meu la concerte! În momentul ăla, clar ai iubit o proiecţie. Ultima dată când am suferit foarte tare am urlat în pernă şi m-am ascuns în baie, stăteam înghesuită şi am plâns ca un copil mic”, spune Lora.
Artista și Dan Badea s-au mai întâlnit, după despărțire, s-au salutat într-o perioadă, dar Lora declară că acum nu ar mai putea face acest lucru.
Lora şi Ionuţ Ghenu au o relaţie frumoasă de aproape 5 ani de zile. Chiar dacă au trecut şi prin momente dificile, cei doi au ştiut cum să le depăşească, iar acum se iubesc la fel ca în prima zi.