Sportul românesc este în doliu! A murit fostul mare antrenor Ion Puică

Publicat: 28 nov. 2019, 15:00 Autor: Loredana News
Sportul românesc este în doliu! A murit fostul mare antrenor Ion Puică

Fostul mare antrenor Ion Puică a decedat la vârsta de 89 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Atletism pe site-ul său oficial.

Ion Puică s-a născut în anul 1930, la Bucureşti, şi a absolvit Institutul de Cultură Fizică din Bucureşti în 1959.

A practicat atletismul la nivel de performanţă, fiind legitimat la Stadiul Român Bucureşti (1945), CCA Bucureşti (1951-1952), Şantierul Ploieşti (1953), Constructorul (1954), Ştiinţa (1955), Ştiinţa Bucureşti (1956-1957), CSU Bucureşti (1958), Ştiinţa Bucureşti (1959), unde i-a avut ca antrenori, între alţii, pe Alexandru Ardeleanu, Alexandru Mazilu etc. S-a specializat în alergările de semifond şi fond, având în palmares două titluri de campion naţional.

În calitate de tehnician, a activat la ŞSA Bucureşti, CSMS Iaşi, Olimpia Bucureşti şi, în perioada 1990-1993, în Spania. A fost antrenor al lotului naţional (1976-1988), pentru probele de semifond şi fond, printre sportivele sale numărându-se Maricica Puică (care i-a devenit soţie), Paula Ivan şi Antoaneta Iacob, cu care a cucerit patru medalii la Jocurile Olimpice, dar şi şase medalii la Campionatele Mondiale şi tot atâtea la cele Europene. În afara atletelor menţionate le-a mai antrenat pe Doina Melinte, Violeta Beclea-Szekely, Cristieana Cojocaru, Natalia Karaiosifoglu etc.

Pentru rezultatele deosebite a primit, în 1982, titlul de antrenor emerit.

Publicat: 28 nov. 2019, 15:00 Autor: Loredana News
Pe aceeași temă
×