Ozana Barabancea a fost nevoita sa intre in sala de operatii pentru a indeparta surplusul de piele dupa ce a slabit spectaculos.
Vedeta show-ul ‘Te cunosc de undeva’ a spus acum ceva timp ca urmeaza o astfel de operatie, fiind extrem de necesara dupa ce a dat jos multe kilograme, aratand fabulos in acest moment.
A fost o schimbare dramatica care insa a meritat, Ozana aratand Spectaculos, fiind o cu totul alta femeie in prezent. Are aceeasi carisma, insa corpul ei arata de milioane.
„Pentru surplusul de piele m-am operat pe 9 iulie şi într-adevăr, este o operaţie laborioasă, o operaţie care a durat cinci ore cu nouă medici, dar acum sunt bine mersi, sunt frumoasă.
Mie nu îmi vine să cred când mă uit în oglindă şi mă simt foarte bine, adică merită. E vorba aceea: Baba suferă la frumuseţe. Eu consider că la 49 de ani sunt o puştoaică. Nu e obligatoriu, cine vrea să facă, face, cine nu.. nu face.
Adică, eu nu am avut nevoie, de exemplu, la mâini. Eu mi-am făcut doar la pielea de la abdomen. Alte persoane care necesită intervenţii la braţe, poate să facă la braţe. Eu nu mi-am făcut decât la burtă şi atât.
Probabil că o să mai îmi fac şi altele, că ştii cum e, când îţi vine să faci, faci”, a spus recent Ozana Barabancea intr-un interviu pentru Antena Stars.